“barem” de idei.

Despre cuvinte mari. Gen sacrificiu.

Nu stiu sa fi fost vreodata apreciat. Ba da, in basme, in tragedii, in carti, sub forma de monolog sau metatext, digerat de un cititor mai putin absent decat ceilalti . In filme. In cele banale cu happy ending; mai nou, se “poarta” filmele tragice, unde sacrificiul este legat de trecut, de timp dat inapoi, de omniscienta, de fatalitate. Nici pentru mine nu mai exista sacrificiu. Ar trebui sa fiu mult prea altruista ca sa fac. In schimb, exista frica, temeri, dar cel mai important, lipseste scopul. Nu ai pentru ce. Doar daca suntem de acord cu ideea ca prin noi exista ceva ce nu putem intelege concret, ceva ideal, care ne impulsioneaza probabil sa nu traim degeaba. Dar chiar si atunci, sacrificiul il facem cu gandul, cu dorinta. Fara implinire. Mereu vom astepta o oarecare recompensa.

Gen principii.

Recunosc ca am fost crescuta cu principii. Sa nu insel, sa nu ma apuc de vicii, sa nu mint, sa nu fiu egoista, principii morale, religioase si de viata. Trebuie sa mai recunosc ca unele, mai importante sau nu, le-am distrus. Le-am rupt aripile si le-am calcat in picioare. Scuza este ca fara sa fiu constienta. Si fara sa ma degradez psihic. “Nu mi se poate intampla asa ceva MIE”. De remediat, nu prea este ce. Doar sa mi le mentin pe celelalte. E greu sa ai principii. Mai greu e sa ti le cresti si sa le pastrezi virgine. Fara compromisuri.

Gen “ca luna e aceeasi in fiecare noapte”
Acum cateva seri mi-am dat seama ca luna este aceeasi. Cea de ieri, cea de azi, cea de maine si probabil si poimaine. Isi schimba doar starile. Prima oara plina, a doua oara flamanda, a treia oara invizibila. Asa o vedem noi. De fapt, e un bolovan rece si luminat cu ratia. Ca si omul.