Arta de a fi corigent

Ah, deja suntem in 15 aprilie, clasa a XII a, chiuluri menajate de profi…zile de stat acasa si de invatat, in prealabil. Dar asta ramane la libera alegere . Mai sunt aprox. 2 luni pana la “Marele test” : bacalaureatul. Dat fiind ca locuiesc intr-un oras mic, imi voi asuma raspunderea pseudomonologului (nush ce cuvant mai e si asta ) care urmeaza si a comentariilor. Dupa cum ziceam: oras mic, tineri cunoscuti intre noi, mentalitati usor de observat, aprecieri si mai usor de facut. Tare credeam pana acum ca ma voi apuca de invatat “ca la carte” la inceput de an – din pacate, asta am zis si acum un an, si acum 2 ani, si acum 3 ani. A ramas de invatat tot pe ultimele 2 luni pana la deadline. Probele pe care le dau eu personal sunt mate, romana oral si scris, engleza oral, bio si sport. Alti colegi dau la fizica, chimie, franceza oral. Aproape demna de picat la mate, stiu ca acolo e bubita. La romana nici nu ma sinchisesc sa rezolv toate variantele. Repet teoria cat de cat si so long! . La bio e toceala curata, subiectele mi se par greoaie rau, cu mii de amanunte pe care tre` sa le cunosti. La matematica, daca fac de 5,50 sunt smeeechera! )

Ma sperii pe mine; la cat de usor ma stresez cu lucrurile inutile si usoare, acum stau si frec menta, fara sa invat. Duminica, inainte de pregatirea la mate de luni, mai apuc sa fac 2 variante, 3. Deja la a 3a ma iau caldurile si durerile de cap, fara gluma. Unii isi fac probleme, altii au rezovlat deja variantele, si o mica parte – mai greu de explicat acum – cei care se bazeaza pe mersul firesc al lucrurilor (dinainte preconizate, in urma vechilor obiceiuri care nu se schimba). Dar.

Exista un DAR. Din fericire, avantajul unei societati corupte si ascunse este, pentru noi, faptul ca ne incredem in ideea trecerii de examene cu usurinta protocolului si nu numai. Si singura aparare in sprijinul ideii ar fi ca nu meritam o greutate asa mare la 18 ani, cand avem total alte preocupari mai importante pentru viata. Tam-tam ul e la inceput de drum, vom trece prin ambiguitate, transpiratie si efort inutil de a lua o nota decenta pt un dosar decent pt o facultate decenta de unde sa scoatem o diploma decenta. Cu care sa ne angajam intr-un job absolut indecent pentru dorintele noastre decente. Stim cu totii ce inseamna in zilele noastre bacul.

Ma gandeam, oare marile personalitati de-a lungul anilor au fost cei eminenti in licee si scoli?

Din cate stiu si cred, geniile nu se nasc cu 10 pe linie, valorile nu se formeaza cu medii maxime pe o singura linie de 14-16 materii inutile de altfel, copiii aia destepti nu sunt cei care au inceput cu 10 si au terminat cu 10. E arta de a fi aproape corigent. Cred ca unul de tipul asta are si alte preocupari in afara de teoria lui Weierstrass, numere fixe de N zecimale de tinut minte sau un bagaj mare de comentarii gen referate.ro la literatura. Motivele pentru care copiii destepti nu au 10 pe linie si nu sunt sefi de promotie sunt bazate, cum ar zice unii. Au altceva de facut. De pus intrebari, de socializat, de comunicat; au viata sociala, au preocupari culturale, au de invatat din greseli, au nevoie de a-si dezvolta imaginatia – cu care se face deseori ceva cu adevarat. Sa fii real nu inseamna sa fii as, ci sa fii imperfect si plin.

Deh, acuma nu inseamna ca toti tinerii cu note frumoase sunt prosti sau altceva. Sunt si cei care te uimesc cu totul, incat banalitatile de liceu sunt si mai clar percepute de ei drept banalitati. Trec la un nivel mai inalt, cel mai probabil far far away from home. Exemplu sunt cei care au ajuns la mai multe facultati sau profesori de 20 si ceva de ani in universitati de prestigiu; sau cei care lucreaza in corporatii importante din lume.

Des ne trezim ca ne credem destepti, insa din pacate, nu suntem. Pierdem asa multe si cu invatamantul “care este”, si cu nesimtirea celor care ne sunt profesori (de toate categoriile), si cu legi stupide gen cea a importantei prezentei la ore, ca altfel nu intram in examene.

Absurd. Iar bacul- nu ca idee, ci ca forma si manifestare -, bacul este o gluma. O gluma de prost gust, la care trebuie sa radem, fie ca vrem, fie ca nu.