Imi sangereaza sufletul.
S-a descusut la incheieturi si acum se desumfla de sperante.
Itele ii stau incurcate-n dragoste si flori de dor
si-mi cresc cicatrici minuscule pe trupul ostenit de ganduri.
Nu am nicio inchisoare unde sa le inchid cerneala.
Pielea imi abunda de licurici care se izbesc frenetic sub ea,
cand isi aduc aminte de zambetul tau cald ce le atingea visele din aripi.
Ochii-mi licaresc sub pleoapele ude de ploi inconstiente,
tremura precum lumina de dupa perdea, dimineata…
E o detasare senina in tacerea alba, ca o resemnare dupa fiecare apus.
Poate imi vei fi candva un rasarit cald, mai aproape de pat, candva,
sa nu mai curg lumina in cearsafuri goale.
Dar aproape-aproape, de tine, spre tine, sub tine,
deja am apus…
Like this:
One blogger likes this post.
“pain is an illusion of the senses. despair is an illusion of the mind”
ma intreb uneori de ca atatia scriitori si in general ganditori isi irosesc manierele favorite de exprimare cu depanarea unor astfel de iluzii.
cel mai posibil, ca sa constientizeze ca e o iluzie, intr-adevar, nu vreun adevar de care sa nu fi stiut Universul