www.deviantart.com
De ceva zile stau și mai cad pe gînduri cînd văd cîte o pereche de îndrăgostiți: prin metrou, pe după un colț de bloc, plimbîndu-se pe stradă, mergînd alene prin parc, fie ei tineri sau nu. Și zîmbesc, simt căldura lor, din zîmbetele lor și din fericirea din privirile lor. Sunt împliniți, pasionali, liniștiți, se arată oficial lumii drept cuplu. Și mă întreb: ce-a mai rămas din ideea de relație, de cuplu?
Cică o relație (as in relație între două persoane care se plac și formează un cuplu) ar însemna atașare personală, romantică, sexuală și emoțională, de termen lung. Și asta nu e tot, de la sine se înțelege (sau se înțelegea?) că o relație înseamnă, devotament, grija față de celălalt, o anumită obligație și respect, lucru în echipă. În timp, lucrurile s-au cam degenerat, nu mai sunt reguli, pot fi relații deschise, relații ocazionale, de tot soiul. Dar totuși, minimele standarde care ar descrie o relație nu au cum să se schimbe. O relație între doi îndrăgostiți încă mai presupune atenția acordată celuilalt, respectul, reprioritizare, bun simț și devotament, valori fără de care acea relație nu există ”pe bune”, ci poate doar teoretic sau de dragul de a te crede ”combinat”. Încă de la începutul unei relații, cei doi trebuie să își reîmpartă timpul – unul nu poate fi tot timpul disponibil pentru celălalt, așa cum nici celălalt nu poate neglija, la fel ca înainte de a se încumeta la o relație, partenerul. Pînă la urmă, cînd ești îndrăgostit și ai pretenția să fii într-o relație cu o persoană, faci în așa fel încît să se vadă, să se simtă asta. Îți mai eliberezi programul pentru a petrece timp amandoi împreună, faci anumite sacrificii fără să îți pară rău, iar dacă acea compatibilitate este ridicată, mai accepți și defectele celuilalt cu detașare. Nu te detașezi de partener, nu îl ataci personal, nu jignești și nu ai pretenții la lucruri pe care tu însuți nu ești în stare să le faci.
O relație poate nu mai e ce era. Poate e doar o joacă, nici nu mai știu care e definiția ei. Posibil să însemne cît mai mult sex, egoism și mîndrie etalată prost, lipsa de sacrificiu de teama de a nu fi luat de fraier, de parcă ar fi o competiție sîngeroasă unde contează să fii cîștigătorul. Pentru că probabil, din ce în ce mai mult, o relație pare să fie un joc al dominării, al lui care-pe-care, uitînd că degeaba te crezi cîștigător, dacă de fapt, ai pierdut totul – persoana cu care voiai să fii. Tot mai demult, o relație de cuplu presupunea respect – respectarea intimității, a spațiului personal, al exprimării libere, al egalității dintre cei doi. Acum, unul îl domină pe celălalt și cel care e dominat aparent trebuie să accepte cît primește. Dar nu mă refer nici că trebuie să oferi dragoste cu măsură, aia nici nu mai e dragoste. Ce-i drept, cu toții fugim de senzația de a ne simți sufocați sau vulnerabili față de partener. Cheia e să alternezi și să nu calci în picioare, să nu forțezi nota încontinuu, ci să faci în așa fel încît să fie bine. Și toate astea, numai dacă vrei să fii în cuplu. Iar asta se simte abia atunci cînd abia aștepți să îi auzi vocea celuilalt, să îl vezi cît mai des, să zîmbești cînd te gîndești la persoana respectivă și să vă implicați, să vă includeți unul în viața celuilalt. Cu tot cu sinceritate, deschidere și bun simț. Să vă cunoașteți. Sau poate doar sunt de modă veche și nu accept schimbarea tîmpită a ideii de cuplu. Sau și mai mult, poate e doar definiția mea.
Am înșirat o vagă serie de cuvinte despre ce înseamnă relație, însă cine poate să spună clar ce e aia? Probabil că fiecare pereche de îndrăgostiți fericiți de pe lumea asta are o definiție. Eu mai am nevoie de continuarea ei.
