pentru că soarele și luna nu fac dragoste în universul nostru

Îmi face plăcere să te cunosc și după ce te-am visat. Știi, păreai mai tăcut cînd anticipam întîlnirea cu tine, dar ești foșnetul copacilor cînd trece o zînă a toamnei și îi mîngîie pe nervi. Îmi trezești tremurul de buze vinete de frig și-mi încălzești sternul cu fiecare șoaptă negrăită de tine încă. Te simt, îți alint porii pielii și mă îmbăt cu parfumul pufului insesizabil de pe corpul tău nedeslușit, nedescoperit. Îmi zîmbești cu colțurile dulci ale gurii murdărite de dorințe mute și mă predau ochilor tăi verzi dis-de-dimineață, ca în apus să mă trezesc în mijlocul căprui al privirii tale pierdute de mult între lianele nesiguranței. Îmi ții în căușul palmelor tale fragilitatea sînilor și îmi perii sprîncenele cu buricul degetelor tale albe, în timp ce îngînăm aceleași povești ale vieții trecute, prezente, posibile. Îmi dai minutele nepetrecute încă și eu îți întind pe tăvi de suflet orele care mi se scurg din inimă. Ești plecat și ești lîngă mine, fără să-mi alungi liniștea. Eu spun primul cuvînt, tu îl spui pe al doilea, ca la al treilea să trăim puncte puncte… Cînd tac, mă săruți pe frunte, spunîndu-mi că totul este bine, pentru că ești aici, acolo, pretutindeni. Gîndesc cu trei pași înainte de a se întîmpla minunile, iar tu mă deslușești în nocturnele vise și îți afunzi brațele în ființa mea sensibilă. Mă faci puternică, te fac sensibil la emoții. Îți despăturesc tumultul gîndurilor și ți le aștern pe sînii mei, ca să le privești mîndru, fără a fi însă egoist. Îți mulțumesc că pășești prin crîngurile triste și înflorești cireșii. Ai mai fi gustat tu fructele drăgăstoase și dulcea licoare a fericirii spontane fără să mă fi iubit de cînd mi-ai urmărit pașii încîlciți din Centru, de pe cărările străzilor prăfuite de cenușă? Dinainte de a încurca griul cu flori și galbenul cu frunze?  Ai mai fi strigat disperarea de dinainte de mă visa dormind ca o copilă ce sînt, în lanurile de maci însîngerați de nebunie?

Îmi face plăcere să te fi cunoscut. Iubesc lumina pentru că seamănă cu sufletul tău refractat în irișii verzi de dimineață. Și iubesc întunericul în care mă inunzi cu singurătatea trecutului. Și cel mai mult, te iubesc pentru că exiști doar în bătăile inimii mele frînte și în rotițele viselor nocturne, pe care le pierd ușor în pragul dintre moarte și trezire. Te iubesc cel mai mult pentru că nu îmi exiști. Pentru că soarele și luna nu fac dragoste în universul nostru…

inundații sufletești de noiembrie

ascultare de noiembrie

Uneori, îmi place să-mi dezlipesc masca, deși mă doare. Visez că-mi plouă-n ceafă. Senzația boabelor de apă dezghețată căzînd cu pleosc pe genunchi mă cutremură pînă-n oasele fracturate. Încheieturile îmi scîrțîie lent, la bătaia vîntului de aduceri-aminte. Și totuși, mirosul e proaspăt. Boroboațele lichide îmi leagă zeci de căi luminate curse pe spate.Curg la vale, curg pe spinare, găsindu-și loc în visele din plapumă. M-au dezbrăcat de praf și de vechile amprente lăsate de copii obraznici. Nu știu ei că nu-i frumos să stai la fereastră cu mîinile avide lipite de geam? Nu știu ei, că sunt micuți. De unde să știe că, în geamul invizibil, reflexiile de sine ies la lumină? Nu stau pitite-n colțurile plîngăcioase ale ochilor mei încărcați de nori. Ies la iveală să strige disperate, să depăneze emoții mute neauzite de după masa sticloasă, de tine, de el, de ei. De aia, îmi tremură geamul dezgolit și înecat de apă de fiecare dată cînd norii mi se descarcă din piept, din colțurile neșlefuite ale dorului de noiembrie.

Dansează liniștea-mi cînd plouă, dansează cu mine! Mă gîdilă în coaste, cînd aburii calzi din respirația gurii lor se întrepătrund cu răceala tăioasă a viselor mele neîndeplinite. Prinsă în cîteva cuișoare, mă zgîlțîi cînd gîndurile-mi fulgeră și sufletu-mi îndură lumini orbitoare după cîte-un veac de întuneric. Nu e furtună… nu mi-e salvarea. Cu fulgerătoarea disperare, cu orbitoarea melancolie și o neagră suferință ce nu se ștere de păcate. E vechea tristețe care-mi picură-n ceafă. Visez, aburește-mi sufletul din nou, preț de cîteva secunde, desenează-ți zîmbetul pe masca mea de sticlă, înainte ca ploaia să mă inunde. Mi-e noiembrie.

The Mission: loving and sharing @ the seaside

Ei bine, după doar 2h47min de mers cu trenul București – Constanța, după luat microbuzul bun și coborît prea departe de locul cazării, după întorsul spre locul bun al cazării, totuși, am băut cu toții o bere (două…să fie), ne-am rîs și ne-am odihnit puțin, așa de formă. Luni și marți a fost porceală d-aia originală, de savoare moldovenească. Am călcat în gropi de nisip, am privit cerul cu stele și am simțit răcoarea nopții. Am legat niște legături prietenoase de mai mare dragul, ne-am filmat și luat la mișto. Am mai stat prin ierburi, cu cîinii, vorbind toate tîmpeniile care îmi treceau prin cap, evident – alterate de licori. Miercuri și joi au fost mai chill, pline de plimbări, băi de apă caldă și sărată, jocuri copilăroase pe nisip și emoții frumoase. Vineri a fost cel mai frumos timp din viața mea, cred – nu de alta, dar atîta euforie, energie pozitivă, oameni teribil de dragi și fluturi în stomac, n-am mai simțit în viața mea! Și muzica…extraordinară! The Mission Dance Weekend a fost un eveniment curat, în sensul că nu au fost dubioși așa mulți cum mai vin la Sunwaves, muzica e mai energică și mai pură, uplifting mood, bodyguarzii nu au fost nici ei dubioși, caterinca oamenii.

Deci genialllllllllllllllllllllllllllllllllllll !!!!!! Superb !!! Absolut !!! Gabriel&Dresden n-a placut multora, dar ce pana mea, eu ii ador asa cum sunt, mi-au făcut viața frumoasă de ceva timp. Paul van Dyk a fost la aceeași înălțime de 9 ceruri. Above&Beyond am prins cam puțin, eram pierdută în spația stațială…eu voiam să aud Sun&Moon – melodia preferată a lor, care îmi vibrează corzile inimii cu fiecare audiție. Cine mai fu? Ah, cireașa gustoasă de pe tort rămîne Ferry Corsten – de la 4 dimineața, pînă după răsăritul soarelui fascinant, muzica a fost la cele mai înalte așteptări, cu suflet pentru sufletele amorțite în fața oboselii și deschise spre orizonturi calme și sărate. Frumos dom le, si mi-e teribil de dor de omuleții cu care am petrecut o săptămînă de vis la mare. Tare dor. LOVE!

“dau lectii gratuite de dezbracare de sine”

Nu e nimic deosebit la mine. Sunt o fata normala, cu asteptari mari, cu dorinte neimplinite si cu esecuri constante, probabil ca orice visator melancolic banal. Am complexe de inferioritate din cand in cand, ma indragostesc cam mereu de persoanele nepotrivite, cad in plasa ca o musculita si imi iau zborul fracturat. Mananc la ore tarzii de nervi si am frustrari usor de intuit la prima si a doua vedere.Am terminat o facultate, nu imi gasesc de lucru pe masura capacitatilor mele intelectuale si inca traiesc din banii parintilor.

Muzica e prietena mea de nadejde, la bine si la rau, de obicei stau singura si imi revars afectiunea asupra pisicului meu idiot. Incep sa cred ca toti ne nastem singuri pe lume, ca personajul lui Hector Malot, ca Ciresarii sunt un basm nedevenit realitate, ca visele sunt fragile si periculoase pentru inima. Ma defineste o tristete depresiva cand am sufletul dezvelit si infrigurat si o revelatie optimista cand dau de oameni.

Nu sunt cu nimic mai speciala decat ceilalti, nu atrag interesul mai mult decat o fata hoinarind cu buclele sale pe strada si nu trezesc pasiuni ascunse in inima nimanui care merita sau nu merita. Sunt o dilema neinteresanta, umblatoare pe strazi de tot soiul, fara scop, fara merit, fara savoare. Dau prea mult si primesc prea putin, ca tine, ca ei. Degeaba lupt pentru ce imi doresc. Mi-e teama de raspunsuri cum mi-e teama de mine si de intrebarile mele. Raman fara planuri de rezerva si ma identific cu o papusa ruseasca, din ce in ce mai mica, din ce in ce mai tipica. Usor de manuit, usor de folosit, usor de lasat balta.

Credeam ca timpul imi construieste aripi si bule de protectie, dar mai mult ma dezbraca de sine si ma infometeaza de dragoste si afectiune falsa. Lectii gratuite. Dau lectii gratuite de dezbracare de sine. Sunt un personaj de domeniul fabulosului si macar acolo exist, raman fara timp si asteptari reale, raman incuiata in povestea din cartile galbene si uitate in copilarie. Buna, ce faci? Crezi in basme?

 

Tu stii ce parfumuri iubeste spiritul tau ?

Acum 3 minute am vazut un poll pe Facebook – a inceput lumea sa isi puna intrebari mai des, ceea ce ar fi de bine, daca ar fi niste intrebari destepte sau existentiale – cu o intrebare care mi-a captat atentia. Ceva de genu` ce “adictii olfactive” ai? Si sunt vreo 100 de raspunsuri, unele hazlii, inspirate, altele superficiale, la misto. Fix asa cum trebuie, cu de toate. Nu m-am gandit niciodata la ce alte lucruri parfumate, inima, creierul sau spiritul se trezeste vesel si fericit, in afara de mirosul ierbii. Iarba aia de iti umple sufletul de vitalitate si prospetime, da, aia de pe camp, bre ! Aia proaspat taiata. Iarba cruda, pe care stau gâzele si in care se afunda talpile goale. Aia pe care trebuie sa fac dragoste vara asta, neaparat . Imi mai place si mirosul de ploaie, de dupa ploaie, ca da refresh la absolut si spala mintile. Si astept ploaia aia calda de vara – nu furtunile de acum – in care sa ma plimb, chit ca se uita lumea ciudat la mine. Fuck it, imi trebuie si nitel curaj . Mmm, mirosul de ciocolata calda cu banane, e pur si simplu delicios si excitant, aici nu mai zic nimic. Și să nu uităm de parfumul de salcîîîîîîîîîîîîîîîîîîm !

Imi place mirosul de acetonă, nu stiu de ce, sunt multi/e care sunt de acord cu mine, o fi o chestie feminina, nu stiu. Imi mai place parfumul Baby Doll, desi e roz, cum nu-mi place, dar miroase wow. Si untul de corp, in toate sortimentele de bunataturi – mango, cocos, piersici. Imi place mirosul de cirese coapte, mi se par niste fructe jucause si speciale, nu ma intrebati de ce. Mirosul unui vin bun il apreciez mereu, la fel si cel al painii coapte, desi nu sunt fan paine. Starea de relaxare si deep breathing imi apar cand miros si port haine intens imbalsamate, proaspat clatite. Cred ca sunt o gramada de parfumuri, dar nu imi vin in minte toate acum, probabil lista ramane deschisa.

Dar cel mai si cel mai mult, imi place parfumul oamenilor. Se mai numeste “chimie“, se simte instantaneu cand cunosti o persoana sau chiar si cand te cunosti pe tine insuti, cand simti ca te iubesti si ca iti iubesti pielea – de obicei o neglijam in favoarea alteia. Mirosul lui e exceptional, e atat de intens si de coplesitor, incat tot corpul si sufletul ti se topeste pe pielea lui. De pe venele pline de viata de sub pielea gatului cald, pana in cosul pieptului. Parfumul celuilalt te face sa respiri si sa zambesti cu o naturalete care te imbata din ce in ce mai mult. O dependenta de parfum uman, e esenta esentelor. De aceea, e atat de rara si vine pe neasteptate, pe nerasuflate, pana ti se intipareste in tot spiritul. Si o bucata de timp, nici ca nu se mai duce. Ajungi o copie reusita dupa un parfum pe care numai tu il simti. E chimie pura, dar hai sa uitam de explicatii si sa traim din senzatii.

Finally, un site pentru turism complet ! + Barcelonaaa

Cred ca sunt 3 luni de cand ma chinui cu cativa colegi/prieteni sa cautam niste oferte dragute ale unor agentii de turism, pentru a ne bucura de o pauza de relaxare dupa licenta. Fiecare cauta, gaseste un site, o oferta, o idee, dar fie nu sunt complet detaliate, fie sunt prea scumpe, fie incomplete ca pachet. Asa ca noroc de ”gura targului”, am aflat de  site-ul Hoteloport. Nu are doar oferte de turism si vacanțe sau city break, ci si multe preturi/detalii/informatii utile pentru hoteluri Bucuresti. Ideea e ca poti sa faci si o rezervare pentru un hotel, daca ai nevoie. Mai rar asa ceva

Cum ziceam, noi cautam niste tripuri, niste scurte vacante pentru Barcelona, Grecia, pe aici pe undeva, dar sa fie tipice pentru un buget studentesc. Asa ca am aruncat niste priviri pe site si am gasit cateva interesante, inca nu stim sigur totusi cand sa mergem si ce sa alegem anume. Fata de alte site-uri de profil, turistice, chiar nu stiu sa fie ceva mai clar expus ca pe Hoteloport. Bine, habar nu am ce buget ne-ar trebui pentru 5-6 zile de vacanta in strainatate, cu destinatii precum Barcelona. Astea sunt scumpe, de obicei, numai biletul de avion invartindu-se la 160-180 euro, dus-intors. Deci nu prea ok…Acum insă, gasii pe Hoteloport un city break interesant, un pachet pentru Barcelona, 27 – 29 mai 2011, cu pretul de la 282 euro. Include si pretul biletului de avion, evident, cu taxele de aeroport incluse, ceea ce e mai mult decat OK, dacă ai compara cu alte oferte de bilete de avion simple. Cazarea se face la un hotel de 3 stele, deschis abia de 3 ani in orasul artei si al simtului estetic, al modernitatii, deci conditiile se anunta destul de ridicate. Barcelona este un oras de vis, divin, pentru multi dintre noi, isi merita renumele si investitiile ridicate, asa ca pretul city break-ului e chiar convenabil. Riscul cel mai mare cu vacanaa intr-un asemenea oras ar fi ca s-ar putea sa nu mai vrei sa te mai intorci. Nu degeaba este considerat unul dintre cele mai frumoase orase europene. Eu m-as uita la arhitectura cladirilor, mi se pare fascinanta, dar as trage o fuga si pe la Muzeul de Ciocolata, am auzit ceva-ceva de genul, pe acolo.

Nu stiu cat mai tine oferta pentru city break spre Barce, asa ca aruncati si voi o privire pe site si pe ofertă. In plus, uitasem sa amintesc ca tarifele sunt minime, iar in cazul in care aveti ceva intrebari, nelamuriri sau orice detaliu lipsa, exista un serviciu non-stop de asistenta, vi se va raspunde in timp util. Online, telefonic, stand acasa.

Dj. baruri și jocuri lipsă

Scurt și la obiect, oameni serioși!

…și ce se întîmplă cînd lași afacerea în voia sorții? Vai de….barul tău.

de pe vremea cînd totul era bine și frumos

E faza aceea cu ”pe vremea mea”…aia apusă acum vreo 5 ani. Deci, în copilăria generației mele, muzica era altfel, atît de altfel încît ai prefera să-l auzi pe Fizz decît orice altceva românesc actual, cum spunea un prieten aseară. Noroc de prietenul ăsta care m-a făcut să mă întorc în trecut, în perioada în care primeam eugenii de la mama, cînd venea de la serviciu, cînd mă trezeam dimineața și mă uitam doar pe Atomic Tv, cînd petreceam după-amiezile la vară-mea în pat, ascultînd casete cu T-short, Double D, As xx, Sing sing BB, Animal X, Angels, GENIUS !! d-astea și ne imaginam cum ar fi să fim pe scenă cu ei. Nu ne gîndeam la probleme de conștiință, la iubiri neîmplinite, la naiba – nici nu știam ce e aia. Nu aveam depresii sau gînduri existențiale, nu ne gîndeam la viitor, doar visam, visam, VISAM cu ochii deschiși și rîdeam întruna. Universul era mai mic, era mai simplu și mai frumos, mai bogat în fericire. Acum e trist, fumat, pastilat, cool-ificat, complicat și răutăcios.

Stați că mi-am amintit de ce ascultam eu cu pasiune și cu sentiment , mai ales că Oana era un soi de role model pentru mine. E !

Perioada în care ascultam numai ”Te-aștept cu un buchet de trandafiri, heyooo” sau ”Inima te cheamă, acolo unde știi, inima te cheamă, ai grijă, n-o răni” sau altele. A fost o perioadă atît de frumoasă, încît cînd împarți acum, la 21 sau 25 sau 29 de ani, o melodie cu un prieten sau un coleg, simți că te legi spiritual cu fiecare și trăiți toți simultan, aceleași trăiri. Pentru că e ușor să te întorci cu bucurie spre o vreme mai simplă și mai pură, în care doar ascultai muzică românească mișto, nu cool, cu versurile potrivite, nu cu sunete cumputerizate. Muzica era cu mult mai valoroasă decît ”valoroșii” din ziua de azi, care ne-au invadat cu păcănele seci sau cu manele.

Cu dedicație pentru toți celor cărora nu le e rușine cu ”ola ola e!”. Pînă le ascultați și voi, descarc și eu perioada de 12-16 ani în laptop. Bucurați-vă-ți! xoxo

Sclipiri de orbiri locale

Nu prea știm încotro ne îndreptăm, pentru că nu ne place îndreptarea. Suntem pierduți și dezorganizați, lipsiți de orice motivație, pentru că ne ignorăm zvîcnirile spirituale. Gîndim pe termen scurt, adeseori cu etichetă și cu dată de expirare. Uneori, de cele mai multe ori, gîndim pentru ieri și facem planuri pentru alaltăieri șamd. În loc să ridicăm privirea spre orizontul viitorului incert și maleabil, ne orbim cu petele trecutului clasificat în dosare de proastă calitate. Suntem extraordinari la a deconstrui speranța viitorului și la a construi cu fire de nisip murdar, trecutul.

Nu ducem coroane de flori monumentelor, ci sustragem fierul vechi pentru 1 leu/kilogramul. Contestăm educația, o prostim, în loc să asimilăm la foc continuu. Nu de alta, dar nu mai e cool.

Ne urâm îngrozitor și ne dispersăm ca niște idioți fără masă gravitațională. Intoxicăm solul care ne-a născut cu pașii artificiali și bombe atomice. Uităm să fim prezenți, de aceea suntem uitați imediat ce ne îngropăm sub 2 metri de pământ infertil. Firea noastră nenorocită nu trimite niciun impuls emoțional, ci doar vagi scuze jenante pentru un bolnav modus vivendi.

Recomand un articol de Adrian Cioroianu, publicat în Dilema de săptămâna asta, foarte bun

pagina 25 din ”Eseu despre orbire”, Jose Saramago

”…am sfârșit punând conștiința în culoarea sângelui și în sarea lcarimilor, și, de parcă n-ar fi fost de ajuns, am făcut din ochi o oglindă întoarsă înăuntru, cu rezultatul, de multe ori, că ei dezvăluie fără reținere ceea ce încercăm să negăm cu gura”