și te cunosc de-o viață netrăită, iubite..?

Nu vreau să te cunosc în Cișmigiu, lîngă niște pietre reci. Aș vrea mai mult să nu te cunosc în Grădina Botanică, lîngă apă, eu stînd pe bordură, sub copaci, ca să-mi zâmbești de pe alee ca și cum ne știm de-o viață imaginată, iar timpul să danseze lent, pierdută fiind în spațiu. Blocați timp de 5 secunde reale sau o eternitate, cum ar spune romanticii. Printre florile de mac de pe umerii mei, te plimbi haotic și inoportun de plăcut, cutezător, dar fără să-mi fi rupt vreo petală. Fiecare frică și urmă de curaj tresar electric la atingerea buzelor tale mari, moi, străine de realitatea mea și totuși, atît de familiare de undeva din întuneric. Tu ești ce voi fi și eu îți sunt ce exiști. Îți aranjezi părul castaniu și răvășit, care îți mîngîie sprîncenele alene, și miroși a etern masculin. Tenul ți-e neras, iar ochii – de Adonis. Te plimbi prin parc, fără direcție, neinteresant. Îți place ciocolata și nu mesteci cu gura deschisă, știi că e un gest urît. Iar ambalajul îl arunci la coș, un obicei ”eco” social, cu care ești totalmente de acord.

Îți lași un tricou la mine, tricoul tău, tricoul meu. Vii pînă la scară doar ca să mă săruți de noapte bună, iar într-o zi normală de marți, mă suni și vii să dormi cu mine, doar atît. Te liniștesc. Mă cerți ca pe-un copil idiot cînd mai fumez cîte-o țigară, ca un defect ce ești și tu. Nu ai nevoie de mine, dar îți place să ai.

Povestea mea de seară cu buclă, pentru diminețile tale

   Am fost odată ca niciodată, o buclă buclucașă care își ronțăia fiecare fir caramelizat în așteptarea unui prinț-broscoi care i-ar aduce un nufăr pe malul de lac la care stătea alene. Privea spre orizont, acolo unde soarele topea acele de ceasornic în tremurul ud al apei. Stătea bucla și aștepta fără rost. ”Ce ți-e și cu viața asta de poveste, începe fără început și se termină în adînci bătrîneți”. Întinsă pe o piatră de praf, mîngîia firele de iarbă de-un verde trist. Reflexiile aurii îi atrag atențiile unui broscoi fără ochi. Ăsta începe să orăcăie bătrînește și-i adună de pe fundul lacului niște pietricele. I le aruncă fix în sînul de mătase. ”Au. Au!” ”Ce-ai mă?”

O nimfă nebună si un cerber întărâtat

Cică era odată, nu c-ar fi fost vreodată, o nimfă nebună, un Cerber căpățînos și cîteva sirene mînjite de răzbunare. Și stătea nimfa pe o creangă de cireș japonez, meditînd la dragoste. Da, dragostea din toate colțurile ei, dar mai ales la dragostea tristă. Mîngîia petalele și le descînta cu sîngele ei virgin pe care-l picura pe ele. Cînd zîmbea nimfa, și florile pîlpîiau reflexia ei. Era dimineață, roua de pe crîngurile obrajilor i se adunau în oceanul din față.

Brusc, neantul de la picioarele sale înflorite se clătină și izvorîră trei figuri demonice: una întunecată, cu doi jaiși îndrăgostiți în loc de ochi și o limbă moale strecurată între o gură sărată de lacrimi; a doua figură, parșivă de fel, cu ochi de motan în călduri și o coamă falnică, puternic îmbălsămată în sirop de struguri; a treia figură era glacială – ochi albaștri și reci, urechi șlefuite în smaralde și un bot sîngeriu, mirosind a carne de fecioară. Cele trei căpățîni se împreunau într-un trup dur, scund și cu oase care trosneau la mișcările celor patru labe poleite de cenușa  pămîntului. Creatura masculină, vădit întărîtată, începu să scuture copacul.

Virgina nimfă își închidea petalele ca la tremurul unei astenii așteptate de veacuri.

-         De ce-mi  lingi cu nesaț rădăcinile tălpilor?

-         Parfumul  tristeții tale îl pot mirosi din abisul întunericului, șopti prima figură dulce și profund.

-         Mi-e o poftă necontrolată de a păși pe apele privirii tale, de a încîlci surîsul tău nebun în blana mea, de a sorbi tot siropul  dulce care-ți curge domol  pe Poarta de Jad, de a te călca sub labe cu totul, amenința a doua figură sălbatic și pasional.

7 impartit la 2 egal struguri

Iti iau ordonat, ierarhic, cate un deget, si il invelesc in plapuma buzelor mele. Sunt moi, pufoase, sarate. Cu fiecare deget ma joc diferit, in parte: pe primul il ling, il cercetez, ii gust finetea. Pe urmatorul il musc. Sa se inroseasca o dara, de la urmele dintilor mei de veverita. Nu tresari. Te uiti si te hlizesti la mine. Ochii ti se coboara incet, de la ochii mei, la gura mea, la coapsele mele, apoi urci, la soldurile mele, la gatul meu, la ochii mei. Am ajuns la al treilea deget. Ti-l sug pervers. Clipesti mai lung decat de obicei. Pe al patrulea il sarut. Pe ultimul deget de la mana ta stanga il dansez umed, cu varful limbii.

Muzica ambientala, neagra, ciudata. Da glas peretilor, asternuturilor, parfumului tau. Ecoul tau se rasfrange din perete in perete, in masuta de cafea din mijlocul camerei, apoi in pat, in sternul meu. Iti simt vibratiile gandurilor furnicandu-ma prin toata carnea. Gandurile mele incearca sa le alerge pe ale tale, ca niste virgine care isi cauta eliberarea ezoterica. Ma faci cu calmul tau, iar colturile buzelor tale strambe ma nelinistesc, ma provoaca sa le sorb.

.insomnie.

Mai intai, o melodie pe mood: Stealing Time

Asaza-te confortabil in patura calda de pe pat. Tine bine in mana cana de tuica fiarta cu scortisoara si zambeste-mi. Taci din gura si priveste prin ochii mei, direct in verdele trist, vorbindu-mi prin capruiul tau. Clatina-ti universul putin, pentru al meu. Alinta-mi, te rog mult, alinta-mi gandurile profunde. Stapaneste-le macar pentru seara asta.

sex, dragoste si frisca in bucatarie

E primăvară, e toamnă, e ceva la mijloc. Soarele se revarsă puternic în bucătărie prin pereții de sticlă groasă . Elena are palmele și maioul alb stropite de bobi albicioși. Șuvițele șatene și lungi, ondulate de la căldură, o împiedică să vadă ce îi iese în vasul acela. E un soi de cocă lăptoasă. Adaugă smîntînă și zahăr, bagă mixerul în priză și se „luptă” cu crema. După trei minute, se oprește și bagă degetul subțire în vas. Crema i se prelinge pe mînă. Își linge degetul. Pleoscăie puțin, se linge pe buze și mai gustă o dată cu degetul. Îi place.

utopii de o clipa

Exista unele clipe. Sunt ale mele. Sunt clipe in care mi te imaginez langa mine, jucandu-te cu nasul meu. Sunt clipele de dimineata, cand camera mea este inundata in lumina orbitoare, care ne trezeste goi, cu pielea noastra tanara, firav ascunsa printre cearsafurile albe. Da, parul meu moale iti este perna, pentru ca iti place sa imi simti parfumul. Ferestrele sunt deschise, iar aerul de toamna si frunzele ne tremura o melodie soptita. Ma imbratisezi, ma acoperi cu trupul tau cu mult mai puternic decat al meu. Eu sunt sub tine, ma privesti in ochii mari si adormiti. Sunt mai verzi ca oricand. Sunt mai tristi ca oricand. Sunt umezi de fericirea ce transpira din chipul tau tacut. Ma infierbanta calmul tau si sarutarile tale neprevazute. Tin, tin cu dintii sa nu ma trezesc acum, cand simt ca mi-ai putea spune ca nu ma iubesti. Nu vreau sa aud asta. Vreau sa nu profanezi iubirea cu rautatea ta. Desi iubirea mea se joaca cu focul. Se joaca cu raul din tine. Si chiar de m-ar durea, as zambi, pentru ca Eu am ales. Alegerea de a simti ceea ce ma face mica si inutila, matura si invincibila. Ma faci sa devin un contrast atat de vulgar, incat ma reconstruiesc intr-o femeie plina de emotii si de stari infinite. Si nu ma satur sa iti analizez toti porii minusculi de pe obraji, incercand sa gasesc o cale inexistenta de a ma strecura in tine. Pleoapele tale imi acopera goliciunea sufletului meu fertil…Naste intruna: nervi, tremur, erotism inalt, durere si rautate, pasiune, desfrau si dragoste. Rautatea si desfraul sigur sunt de la tine mostenite. Pana si creierul imi zbate necontrolat de atatea sertare in care te-am asezat ordonat. Dar felul tau de a fi mi-a facut dezordine totala. Haos zbuciumat. Si imi provoci halucinatii ! Ma provoci sa ma lupt cu mine, pentru a castiga…