Fluturici

Mai jos este postat un fragment dintr`o povestioara a mea . Enjoy.

“……………………………………………………………………….

Aşa de …nu-ştie-cum nici ea. Se îndreaptă spre uşă; ciocăne uşor, risipindu-se în aer sunete grave, şi aşteaptă. Se aud paşi. Tăcere apoi. Un ceainic şuiera nervos undeva înauntru, în dreapta. Ciocăne iar. Se deschide uşa şi odată cu ea, o umbră conturată de mângâieri de lumină, înaltă. Ţine o ceaşcă de ceai aburnind în mână, cu o graţie specifică. Bărbatul care stă acum în faţa ei e bine facut, probabil a lucrat la sală. Tricoul mov în dunguliţe turcoaz trădează braţele în care toată suflarea ei se topea curgând…Părul la fel de răvăşit ca al unui adolescent aflat în perioada de negare: ciufulit şi sănătos, încât îi atrage mâna stângă a ei să-l ciufulească şi mai tare. Dar ochii lui sunt aceiaşi într-adevăr, puţin trişti, dar de un căprui intens…”Minunaţi ochi!..Cândva îi sărutam printre fluturări de gene. Nasul mereu obraznic, iar gura…ca ciocolata cu scorţişoara”.

- Bună…

- Bună. Cine esti, ce vrei?

- …sunt Elena…

- ………. Elena!

- …Scapă ceaşca de ceai pe mine şi mă opăreşte puţin..mai mult. Tot repezit e!

Uf! Intră. Iţi aduc un prosop. Intră în casă. În dreapta era bucătăria, căci ceainicul stătea acum frumos pe masă, liniştit. Păşeşte în stânga, într-un living spaţios, alb imaculat peste tot, iar pe ici-colo obiecte colorate. Are multe premii, a devenit un dj cunoscut; are poze în multe ţări. Elena e împăcată că Rares a avut şanse şi a profitat de ele la maxim, şi-a folosit pozitiv încăpăţânarea. În stânga, dormitorul, cu lumânări, haine aruncate pe fotoliile negre, perne albastre şi roz. „Ciudat, roz …” gândea ea. Patul e negru, cu aşternuturi roşii, de saten. Balconul oferea o lumină difuză în living; Elena se aşează pe canapeaua albastră, unde îşi dă jos geaca si bluza turcoaz, primită de la matuşa sa, la care ţinea foarte mult şi care acum e dată naibii. Rămâne doar in sutienul negru cu margini argintii primit de ziua ei de la Irina, prietena cea mai bună. Automat şi-a dus mâna pe abdomen ca să-şi potolească roiul de fluturi zăpăciţi. Se izbesc frenetic. Rares tot căuta într-un dulap din dormitorul lui şi îi aduce un prosop roşu, care mirosea a parfum. Se uita la ea cu ochi curioşi şi surprinşi, ajutând-o să se usuce. Pielea de pe pieptul ei e fierbinte şi rănită uşor, dar nici că mai simte ceva durere.

- Ce cauţi aici?

- Nu ştiu…

- Cum nu ştii? Păi, ce te-a făcut să vii pâna aici?

- Sunt în vacanţă şi vreau să-mi înfrunt temeri şi să aleg.

- Ce…vrei sa spui ca mă mai iubeşti?…Sau ai pe altcineva? Cine sunt eu de fapt să te intreb…

- Esti totul. Eu sunt nimic…şi iar devin cum eram la 16 ani, temătoare, neîncrezătoare, dependentă de dragoste.

- Nu vorbi aşa. Cum să mă iubeşti? Ce cauţi de fapt?

- Caut dragostea iar. Nu sunt eu fără ea…Elena îşi fereşte ochii de privirea lui adâncă.

- Tu…? Ce simţi?

- Pai, te-am iubit mult. Acum nu ştiu, pentru că…

- Taci. Doare mereu când vorbeşti. Îi ia prosopul şi îl pune deoparte. Se uită la lanţişorul ei şi zâmbeşte cu ochii sclipind ca altădată. Vede inelul dăruit de el…

- Incă îl porţi?
- Da. De când mi-ai spus că ce-i al tău e şi al meu..şi ai vrut să rămână la mine.

- Fetiţa mea…of! Mă…mă… Tace că nu ştie ce să zică. Prin mintea ei îi trec mii de cuvinte amestecate. ”E altfel, e copt, e aşa cum mi-aş fi dorit să fi fost. Dar oare mă mai iubeşte?…de ce ezită..ce e în viaţa lui?..” şi gândul i se opreşte. Aude şoptit cum îi bate inima necontrolat, cum mii de săgeţi răbufnesc din pieptul lui să o atingă, cum ochii lui euforici o zdruncină, făcând-o să se piardă total…mâna lui urcă tremurând, dar sigur, atingându-i uşor şoldurile, ca un copil în faţa unui cadou neaşteptat, gata să-l deschidă…urcă spre piept, îi mângâie pielea sânilor ca o şoaptă, prelung…fluturii s-au dezlanţuit prin toate venele ei şi îşi bat aripile apăsat…Se apropie şi îi simte parfumul trupului, iar ea îi simte răsuflarea caldă pe gâtul moale, pe care o lacrimă sărată îl uda. E un moment oprit în timp. Şi tremură amandoi, alunecă uşor pe patul de saten…El îi dezleagă şnurul sutienului care cade pe covor, o sărută tandru pe umărul fierbinte şi mirosind a mosc, a parfumul lui preferat…i-l dăruise cadou, primul cadou primit de la el acum câţiva ani. Ea simte căldura suflării pe piele, pe gât, coboară uşor cu fiori de fericire şi se lasă dusă în derivă, se îmbată cu şoaptele lui. Doar simte. Îi macină dorinţa să atingă o picătură din pielea celuilalt..simt cum incep sa trăiască frenetic, e începutul sfarşitului, o doare că iubeşte..e sfarşitul începutului. E totul..e nimic..el îi sărută fiecare centimetru de piele fină…coboară lent spre şolduri, învelind-o în sărutări ce parcă i se încrustează în trup…amprente peste tot, pe picioare, pe coapse, pe şolduri, pe sâni, pe gât, pe buze… ea îi mângâie spatele ferm şi umerii puternici…îi sărută faţa, îl ciufuleşte şi zâmbesc amândoi… dragoste e tot ce se leagă între ei. E în ea..în el…se contopesc şi e în ei…nimic este ea..el e totul, e totul pentru un nimic. Un nimic ce simte mai mult decât tot, un nimic ce are totul…încredinţandu-se senin pe de-a-ntregul, lui…şi nu gândeşte…nu există nimeni în jur; şi nu gândeşte…că ar putea fi greşit să simtă din plin…gustă cu poftă clipa, fără regrete, fără să se sature, fără trecut…doar ea şi el…şi clipa devine veşnică şi nimicul devine tot. Un cânt tacut ce curge din vibraţia inimii, din tremurul glasului ce rosteşte numele lui, subtil şi totuşi..clar…amprentele lui pe trupul ei, pe inima ei…nu se şterg…îi aparţine…rămân cu cicatrici ale iubirii, ochii lui susură a pur…o iubeşte intens şi urcă în paradis, raze din el…raze din ea, raze din soare în zorii zilei ce începe…trupul ei se topeşte şi curge la picioarele lui… Sunt suflet lângă suflet. Când se regăsesc, timpul tace..nu mai zboară cu viteze supersonice, nu mai aleargă mai repede ca nimeni. Incercaseră mereu să-l prindă, să-l ţină în loc şi nu puteau. Acum tace. Că Ea şi El se uitau unul la altul şi cad continuu într-un vârtej de iubire, pasiune şi mângâieri fierbinţi…E minunat cum timpul tace. E oprit de şoaptele arse de focul ce creşte în ei cu fiecare sărut. Aşa se pierd în infinit…Tace timpul în loc. Se lasă sclava lui…o noapte..o zi…o viaţă…mereu, şi se scaldă în ea…pe şoapte se contopesc…iubirea le devine univers. E dimineaţă. Soarele o trezeşte ca de obicei pe Elena. Acum o surprinde în braţele lui, printre aşternuturile roşii. „…noaptea pentru care aş fi dat o viaţă..cred că visez şi nu vreau să mă trezesc atunci…până şi aşternuturile sunt cum visam, şi ştia şi el asta…de ce mă doare…? ce minciună perfectă ar mai putea exista acum…? nu…nu-i nimic. Ce frumos doarme copilaşul meu!…”

Se trezeşte şi Rares, ca un copil ce vrea să doarmă mereu. Se întinde şi se uită la ea, cu o privire vinovată, ca şi cum ar fi stricat cadoul primit.

- Ce s-a întâmplat? - Nimic…mă gândeam.

- …la ce?

- La mine, la tine..la ..tot…

- Şi de ce eşti supărat?

- Nu sunt…

Dar Elena îl cunoaşte. Acum nu ştie cum şi cât s-a mai schimbat, dar simte. Şi o doare. Se îmbracă şi se aşează lângă el. Îl sărută, dar el – reţinut.

- Elena…noaptea trecută…a fost o noapte magica pentru care aş fi dat orice…dar nu ştiu dacă ai găsit răspunsurile aşteptate la temerile tale, venind aici.

- Posibil, dar e altfel. Ştiu că ceva e aici, şi nu-i de bine. Dar nu ştiu ce.

- Sunt cu cineva…am pe cineva. Ştii că nu pot să renunţ la viaţa mea pentru ce a fost, mi-e frică şi mie.

- Înţeleg…te înţeleg. Şi acum ar trebui să plec. Plânge.

Elena plânge ca un copil. El o ia în braţe pentru prima oară, aşa cum îl ruga ea când s-au despărţit. Îi spusese : ia-mă în braţe, şterge-mi lacrimile cu sărutări şi spune-mi că niciodată nu ai vrut să mă răneşti… O sărută şi amândoi tac.

- Te iubesc Elena. Şi mereu te voi iubi. Dar…ştiu că nu trebuie sa ne schimbăm vieţile.

- Bine, trebuie sa plec…Nici eu nu voi înceta să te iubesc, e prea târziu pentru asta. Sper sa fie bine.

- Da. Cu lacrimi pe obraji, pleacă tacut, îşi ia rămas bun cu încă un sărut…apoi se închide uşa.

Ajunsa acasa, îşi dă seama că are totul. E veselă că are viaţa ei. Merge mai departe. Şi ştie că undeva în vaile verzi si deserturile din sufletul ei, stă Rares, care îşi petrece fiecare noapte cu ea, în vis unde nimeni nu îi poate ajunge. Lumea lor, singuri şi iubind. In acelasi timp, Rares, cu timpul, îşi dă seama că nopţile îi sunt calde şi visează cum nu visase niciodată…Şi el, şi ea, erau împăcaţi cu două lumi, una doar a lor, împreună, şi una reală, cea care nu va mulţumi pe nimeni cât timp ea e facută în suferinţe şi dezacorduri…

…………………………………………………………”