O furtuna de proportii, fascinanta.

Rupere de nori in cerul imens. Din trei dintre ei, batrani si negri, zarea se transforma in cenusa uda. Se lumineaza cerul nervos intr-un ritm apocaliptic, inecand padurile intr-un fum opac. Furtuna e atat de nervoasa si grabita, incat tunetele dintre fasiile de nori zbiara de la stanga mea, la dreapta mea si invers. Sunt atat de furiosi incat se metamorfozeaza halucinant in mari de intuneric. Un tunet grandios, cu voce de razboinic, anunta vijelia. Imediat, clopotele unei bisericute anunta curajos ca e timp de retragere.

In mijlocul zarii se lumineaza. Norii se razbuna pe verdele padurilor.  Furia lor se pierde in nebunie: se rasucesc in loc, se prefac ca pleaca si inghit dealurile. Orasul gri este mai vesel ca furtuna, in clipa asta. Pluteste in cenusa. Doua ciori se invartesc fara directie, de parca s -ar bucura de vreme.  In alte doua biserici bat clopotele, in simfonia de sunete marete. Tunet, lumina, clopot, tunet, fulger clopot, clopot. Tunete succesive, mai potolite.

Privesc orasul de pe marginea lui. Are noroc ca e ferit intre doua dealuri impadurite. Furtuna ce se anunta de sub zarea Nordului si a Nord-Estului s-a stapanit: fara gheata, fara picuri mari. Doar o ploaie curata, racoritoare. Doar pe dealuri si-a facut de cap cu trasnete si fulgere si tunete speriate. Sunt ploile Sfantului Andrei, spune o femeie obisnuita cu vremea. Norii se pierd in urma mea. Sinistru timp, trista ora, fascinant sentiment.

Si-a urmat drumul spre Sud.

(Afisul m-a amuzat rau. Probabil la a doua comanda, primesti si al doilea pantof )

E cinci dupa-amiaza. Mi-am luat ramas-bun de la o colega de apartament, apoi asteptam linistita un autobuz spre Apusului. Ca de obicei, analizez oamenii de langa mine. Un cuplu tanar susoteste si se saruta din cand in cand, razand. Mai incolo, o femeie care vorbeste la telefon putin presata, nu stiu de ce. Si mai incolo, trei indivizi rromi care discuta cam tare. Unul e mai plin, ceilalti sunt inalti si slabi. Cam intre 30 si 45 de ani. In fata noastra, apar doua autobuze 62, care nu aveau statie langa noi. Erau pe banda cealalta. Intre statie si banda aceea mai era o banda libera. Indivizii fug spre 62, probabil cred ca soferul le va deschide in mijlocul circulatiei. Primul este cel mai gras. In aceeasi secunda cat se afla spre autobuz, un Seat, cred, vine in viteza. Pune frana imediat ce ii sare rromul in fata. Opreste, speriat, dar calm. Are vreo 28 de ani, Se coboara din masina sa vada daca nenea ala incredibil de neatent a patit ceva. Daca nu punea frana si individul nu se retragea putin, il lua din plin, clar. Cica era lovit la picior, desi mergea bine, chiar alerga daca se chinuia. In schimb, indivizii rromi isi arata tigania si se iau la cearta cu soferul. Ii da o palma tanarului si nu il lasa sa plece. Nenea gras sta in portiera si tipa si face scandal si behaie ca soferul nu a fost atent. Dupa 5 minute, apare un barbat cu statut militar (le arata legitimatia de la un Inspectorat, parca). Tiganii (ca rromii s-au transformat de multe minute in tigani) sareau si la el. In aceasta secunda, soferul pleaca si inchide portiera. Tiganii luati prin surprindere nu au cum sa mai prinda masina, asa ca il alearga pe cel cu statutul militar. Acesta o ia la fuga si bine a facut. Desi in tot acest timp stateam cu telefonul in mana, nu am sunat la 112. Ar fi venit prea tarziu, oricum.

Ma gandeam asa, cata nesimtire exista. In Bucuresti, parca nesimtirea e ceva inclus in meniu. Acei indivizi aveau pretentia ca soferul si reprezentantul statului sa le plateasca probabil, sau sa ia o mama de bataie, desi acestia nu avusesera nicio vina, ba dimpotriva. Soferul era liber sa il accidenteze pe individul acela, pentru ca nu era trecere si nici spatiu pentru pietoni. I-a sarit direct in fata. Ar fi trebuit sa se puna in genunchi si sa ii multumeasca Cerului ca a scapat drept ca printr-o minune, incat am ramas si eu bulversata de norocul acestuia. Nici nu mai am ce comenta. Hit & Run.

Finally, cei de la Praf In Ochi au revenit in acelasi tipar uimitor de melodii dureroase:)). Sunt fana declarata. Chit ca pare usor sirpos, nu e. Asa ca, listen & watch the lyrics!

Asaza-ti capul unde vrei
Dar pe umarul meu era locul ei
Si mi-adormea in brate
Eu adunam sperante
Dar am pierdut-o asa usor

Cu mainile intinse
Cu tot atatea vise
Eu o astept in viata mea

Dar ochii ei nu mai vorbesc
Ea ca pe o lacrima m-a sters
Si stele nu se mai aprind
Si n-ai avea ce sa-mi mai iei
Caci lumea mea e in palma ei
Iar eu in vise ma inchid

Asaza-ti capul unde vrei
Dar pe umarul meu era locul ei

Mi-e dor de inca un zambet
Am pus atata suflet
Si nu mi-ar fi atat de greu
Daca intr-o clipa rece
Iar mi-ar sopti ca imi trece
Si se intoarce in viata mea

Dar ochii ei nu mai vorbesc
Ea ca pe o lacrima m-a sters
Si stelele nu se mai aprind
Si n-ai avea ce sa-mi mai iei
Caci lumea mea e in palma ei
Iar eu in vise ma inchid

Hoti in 41, de portofele. Situatie tipica.

Acum doua zile, in tramvaiul 41 , statia de la Cora, mi s-a intamplat ceea ce nu mi se putea intampla MIE: mi s-a furat portofelul. Mdaaaa, dupa 10 metri, mi`am dat seama ca geanta e goala, cu fermoarul tras. Dar vai, ce ma fac? Hotul si-a incasat 7 lei si actele mele, noroc “chior” intr-un sens bizar al situatiei. Ce sa fac, ce sa fac? Am mai asteptat o zi doua, poate ma suna careva. Nimic. Azi, cand ma gandeam cum si ce sa fac, m-am hotarat sa nu mai astept si sa ma duc sa imi blochez cardurile si sa anunt pierdut buletinul la politie. Dar imediat, m`a sunat redactorul sef de la ziar, cum ca cineva a sunat acolo si sa iau legatura cu el cat de curand, legat de portofel si acte. Ce fericire pe capul meu ! Mi-a purtat noroc Dilema, asa ca am rezolvat si dilema asta. Persoana care l-a gasit a fost un sef de la salubritate, de la Romprest. Saracii, sunt satui de cate portofele si acte gasesc, incat sunt obisnuiti  cu astfel de situatii. Sunt recuperatori de acte, mai eficienti ca serviciile politiei. sI m`am si plimbat cu o masina tare de Romprest )). Fara misto.  Oare cat dura sa imi refac actele, sa stau pe drumuri etc. ?

Asa ca in caz de urgenta, apelati cu incredere la serviciile de salubritate. Romprest, de exemplu !

Lacoste beige /Baby Doll YSL. “Despre ingeri” de Andrei Plesu. Orhan Pamuk cu”Cartea neagra”. Carti bune. Tequila! Telefon cu slide, verde daca se poate. Domeniu de blog. Creme/unturi/uleiuri de corp cu aroma de cookies sau de fructe. Paralelipiped de lemn cu lacatel. Pricomigdale ! Bentite de par cu funde.

20 de zambete desprinse din coconi, 20 de aripi de vise nou-nascute. Bla bla.

Stagnam temporar la adapostul coconilor. Inchistarea aceea intr-un spatiu propriu existentei noastre atinsa de solitudine in cele mai grave momente, incadrarea aceea intr-un tipar salvator ne fereste de abuzuri grele. Ca atunci cand ti`e frica de batjocura oamenilor, cel mai adesea, sau cand te temi de o dragoste neimpartasita, sau cand nu gasesti rezolvare la o problema care te macina, sau cand nu mai ai timpul la picioarele tale, ci Timpul te are la acele lui de ceas. Adica te ascunzi in figurine care te imita, sub diferite forme, ca metoda de protectie impotriva a ceea ce nu accepta lumea in unele momente: pe tine. Si nu poti sa te impaci cu ideea. Cand iti propui sa devii eroul de poveste care vrea sa lupte pentru un happy end, te rupi din cocon. Din fiecare cocon, evoluezi spre un alt curs al dorintelor tale. Fiecare cocon te obisnuieste cu durerea si te caleste cu fiecare fractura.

Deseori am ales sa ma ascund in ceva atat de transparent, moale, o imagine statica. Ma decuplam de la cursul urat al unei realitati care imi displacea. Mereu imi repetam ca imi voi intinde alte aripi mai puternice. Cu fiecare “fractura de cocon”, inveti sa supravietuiesti unui nou mediu mai alert, mai sumbru sau mai greu. Si sa prinzi din zbor florile care inca mai infloresc.

Nu, nu e tot o reclama spunesitu.

Cand eram in liceu, era febra Prison Break. Acum ceva timp, era febra Dexter. Apoi Gossip girl, One tree hill. Eu ma uit ingrozitor de mult la Anatomia lui Grey si Supernatural. Nu imi explic de ce dau dependenta. Bine, e vorba de entertainment, dar totusi?…

Da`ti si tu cu parerea – ce`i drept, una cat de cat argumentata. Dupa ideea “spune si tu” (dar nu asa prosteasca). Poate incropim o sinteza, ceva.

Nu vreau sa`mi uit ideile, ca de obicei. Asa ca am de gand sa scriu. Curand. Despre:

- carciuma din copilarie

- muzicantii din ratb

- biciclistii si pistele lor din Capitala

- dilema vaccinurilor

- work and travel

- DV reloaded.

- ceva legat de serviciul psi, vad eu.

…

Da, oficial, caut chirie saptamana asta, undeva intr`o camera pe langa linia 41, aproape de Cora sau de Plaza. Ofer maxim 140 euro/camera. Daca niste fete isi cauta o colega de apartament destul de linistita si sociabila, sa ma contacteze (id: andr33a3n3a)

Daca anul trecut mixa PvD la Arenele Romane pe aceeasi data de 10 octombrie, acum o face Ferry Corsten intr-un stil maret, cu “Experienta” Twice in a Blue Moon. Ne va intampina Lange, din fericire (pentru mine), iar dupa ora 3:00, Snatt and Vix.

Un alt eveniment marca The Mission. Biletele – 35 lei in avans. Be there :X