Endless.

Nervi. Nu ma vezi cand sunt langa tine, in fata ta, te feresti de ochii mei si doar pe furis arunci priviri scurte catre “personajul Andreea”. Crede`ma, sunt satula sa ma consum, stand cu frica dezamgirii. Ce sa fac? Tot astept, tot astept…Dar cat astept? Mi`e teama mai mult de asteptare decat de raspuns. Ar fi mult mai usor sa imi spui “Nu te suport..niciodata nu va fi altfel, incat sa te iubesc”. Dar mai bine ar fi sa`mi spui ca simti magia din aer, care pulseaza intre noi, si ca ti`e teama si tie…as intelege si te`as ajuta. Numai priveste`ma si zambeste, un semn astept. Si tot astept. La acelasi cuvant absurd de greu: asteptare. Sunt invatata cu el…Tremur cu gandul la tot ce insemni tu; teama unui NU este mai mica decat teama tacerii, a indiferentei. Cat sa mai suport timpul sec si gol…so empty..?

Trista, consumandu`ma, stiind ca sunt ce iti doresti mereu, ceea ce strigi in nopti reci si pustii, ca ai nevoie..De ce ti`e frica? Ma alungi fara sa ma cunosti macar…asta doare si mai tare si mai tare…puterile imi scad, zambetul dispare…ma sting devreme. Si stiu ca meriti. Si ca merit. Te vreau si stiu ca aici sunt egoista, dar sunt pentru ca stiu ca daca ai fi al meu, ti`as da tot numai tie: pe mine si lumea mea. Doare, si nu mai scap de senzatia asta pe care nu am mai simtit`o demult..si nu o mai voiam…sau poate o doream mereu chiar daca doare. Tot ce am de la tine..indiferenta. In cel mai rau caz, as fugi departe de tine, sa fie un lac inghetat in mintea mea, nu un haos ars si ape tulburi in cascade..Dar nu plec…Astept.