Colectia Charlie Chaplin – 8 filme pe DVD impreuna cu ziarul Dilema Veche !

In sfarsit, colectia mult asteptata a filmelor lui Charlie Chaplin, , apare din 8 aprilie, impreuna cu revista saptamanala Dilema Veche, la pretul de 11,99 RON ! Colectia cu dichis: „Dictatorul“, „Goana după aur“, „Circul“, „Luminile oraşului“, „Domnul Verdoux“, „Piciul“, „Timpuri noi“ şi „Retrospectiva Chaplin“ In plus, primesti si o cutie tot de colectie, cadou, la aparitia primului dvd.

Sînt vechi, domnule !

Iata ca, desi intarziat, momentul unei schimbari in DV a aparut:

Noua „Dilema Veche”, care va cuprinde 24 de pagini alb-negru şi color, plus opt pagini de dosar, cu tema săptămânii tipărită separat pe o hârtie specială, va putea fi cumpărată de la chioşcuri în fiecare joi.

Revista îşi propune să ofere cititorilor săi, din 8 aprilie, o serie de colecţii care depăşesc nivelul celor deja existente pe piaţă. Prima colecţie de care se vor putea bucura cititorii publicaţiei este alcătuită din opt DVD-uri cu filmele lui Charlie Chaplin, disponibile la o calitate foarte bună. Fiecare DVD va fi vândut numai împreună cu „Dilema Veche”, la preţul de 11,99 lei.

Datele de apariţie a DVD-urilor Chaplin

-Dictatorul – 8 aprilie
-Goana după Aur – 15 aprilie
-Circul – 22 aprilie
-Luminile oraşului – 29 aprilie
-Domnul Verdoux – 6 mai
-Piciul -13 mai
-Timpuri noi – 20 mai
-Retrospectiva Chaplin (selecţie de scurtmetraje) – 27 mai

www.dilemaveche.ro

www.adevarul.ro

Recunostinta pentru dilematici

“Sunt o dilema umblatoare. Sunt un esec sensibil, cu filosofia de viata si de moarte, cu vantul disperarii in plete, cu ploaia emotiilor pe piele, cu talpile zgariate pe pamantul de oase.”

Dilema cea mai draga imi ramane chiar cunoasterea redactiei Dilemei Vechi. Cezar m`a ajutat sa iau legatura cu Mircea Vasilescu, redatorul-sef, cu care am stabilit cand sa vin si eu (in vara se intampla asta), sa fac practica. Imi doream mult, dar nu cred ca mai exista o emotiva mai mare ca mine printre oamenii pe care ii stiu, cel putin. Spun asta pentru ca, cu o saptamana inainte sa ne intalnim, am cercetat terenul. La propriu si la figurat ! Si nu am avut curajul sa intru in redactie ). Trist, stiu. Dar ideea e alta: in iulie, am intrat in redactie, cu pasii tremurati. Nu era nimeni, aparent. M`am linistit, apoi aud o voce din biroul separat al lui Mircea, in dreapta. Ma duc, zambesc si raman pe loc. Dau un “buna ziua” si tot zambesc. Din fericire, Mircea este o personalitate puternica, impunatoare si vesela. Plin de viata. M`a intrebat ce e cu mine, ce vreau sa scriu etc. Normal, m`am balbait ingrozitor si chiar si acum stau in incertitudine, oare ce a priceput din mine ?

Am inceput practica la noul sediu de la Victoriei. Un sediu luminat, la etajul 7, cu ferestre mari, o masa masiva si imensa, birouri si altele. Cand intru acolo, dupa ce urmaresc toti pasii aceia care se transforma intr`o rutina placuta, dulce (salutul dat portarului, asteptatul liftului, ticaitul lui, sunatul la interfon, ticaitul usii, placuta cu sigla Dilemei pe prima usa, salutul persoanelor din camera principala, apoi salutul dat lui Mircea si asezatul la masa, pregatirea pixului, a numarului curent al ziarului si agenda), ma simt de parca sunt un scolar in clasa I, introvertit si cu chef timid de joaca. Cand intru in redactie, ma transpun in imaginea mea nu de fata la 20 de ani fara habar de lume, ci in imaginea unei femei sigure pe sine, perseverenta si la fel de optimista, matura si egala cu ceilalti colegi de breasla. Feelingului meu, in schimb, ii lipseste curajul si cunoasterea.

Ma simt tampita acolo. Ma simt proasta, de fapt. Ce caut eu, o “copila” (cum ma alinta si Mircea) printre niste oameni care stiu foarte bine ceea ce fac, siguri pe ei, care au atitudine si care rostesc orice cuvant cu dublu inteles? Sunt oamenii pe care ii admir, cel putin din punct de vedere jurnalistic. Sunt oameni inteligenti, cu umor, atenti unul cu altul si liberi, liberi in sensul ca nu sunt acaparati de uratul lumii. Nu egoisti, nu nervosi, ci toleranti si optimisti. Ma respecta.

Cel mai rau e cand simt ca as vorbi cu ei orice, le`as spune ca ii respect si ca ii admir pentru munca lor, pentru ceea ce fac scriind, pentru gandirea intelectuala. Dar tac. Tac intruna. Mereu ma intreaba Mircea ce mai fac, cum ma descurc etc. Eu nu pot sa spun mai mult de un bine, de niste cuvinte balbaite. Mi`e dor de ei, mi`e dor de glumele lor si de coniac. De luatul la misto . Dar sunt praf, pentru ca sunt cea mai mica de acolo si am multe de invatat. Ce naiba sa vorbesc eu cu ei, ce discutii sa port? SI tac si nu ma cunoaste nimeni mai bine, desi zambesc intruna. Ma gandesc ca poate de zambetul meu se bucura si ei si ca vad in el ceea ce nu pot exprima in cuvinte.

Si pentru cei care nu vad dincolo de aparente, oamenii aceia sunt extraordinari prin ceea ce gandesc si pun in practica. Ei valorifica. Ei sunt cei care m`au tratat ca pe unul de`ai lor, care nu m`au vazut o studenta care trebuie sa se invarta pe acolo. Mi`au dat importanta, m`au pus sa muncesc (poate trebuia mai mult, nu stiu, ca sa iasa untul din mine ) si m`au si rasplatit pentru asta. Nu ma refer la bani, ci la faptul ca pentru un student la Jurnalism, mai ales la inceput, sa ai articole semnate cu numele tau, este o mandrie. Un imbold de a face mai mult. Si visul meu de a fi jurnalist li se datoreaza lor.

Mi`e dor de dilematici. Acolo voi fi si peste ani. Va spun eu. Pentru ca sunt perseverenta in a fi mai buna.

Un vis, o redactie, o directie, o dilema.

Dilema Veche.  Am dreptul sa visez si eu si sa cred uneori in asa ceva.

Urmarisem pe blogul lui Cezar Paul-Badescu despre redactia din care face parte, redactia Dilemei Vechi. Recunosc ca de cand am descoperit si eu ziarul, il citesc cu relaxare si cu multumirea mea interioara. Ma face sa inteleg perspectivele din care sunt tratate unele subiecte, maniera in care sa luam lucrurile pe care le ignoram de cele mai multe ori, formarea unor spatii 3D in jurul anumitor evenimente. Si critica, bineinteles .

In primul seminar la Jurnalism cu o personalitate din domeniul jurnalistic care a activat la o rubrica a Dilemei Veche, am fost intrebati de aceasta pe rand: unde ne vedem peste 10 ani? Se astepta sa auda ca vrem sa fim lideri, formatori de opinie, sa ne conducem ziarul. Aici recunosc ca m`am simtit oarecum ciudat, pentru ca am raspuns: in redactie la Dilema Veche. Pur si simplu, asa mi-as dori. A cam ras de “idealul” meu, pe motiv ca “acolo nu se castiga bani destui”. Am ramas putin blocata..ceva de genul: asa si? Poate unii dintre noi – putini, ce-i drept – sa isi implineasca un vis, nu sa faca nu-stiu-ce compromisuri si can-can`uri pentru bani. Cat timp sunt fericita ca ajung unde imi doresc, ma chinui sa fac tot ce trebuie pentru acel ideal si raman la fel de fericita. Eu nu inteleg, poate sunt naiva. Dar atunci, cine imi mai multumeste mintea si spiritul? Acum serios. E si asta o treaba importanta. Cea mai importanta.

Anyway. Eu credeam ca in Dilema scriu doar acei oameni mari, pregatiti si cu experienta. Fara o redactie propriu-zisa, fara prea multe sanse ca altii sa intre in echipa. Nu stiu de ce credeam asta. Vazand filmuletul insa, am inceput sa zambesc tot mai tare. Cum muzica din fundal se potrivea perfect “aerului” Dilemei, am ascultat cred, de vreo 3-4 ori la rand, cuvintele celor din spatele cuvintelor . Mi-au atras atentia si panourile cu numerele ziarului. Tot filmuletul mi-a inspirat caldura. Cele mai multe redactii se anunta a fi aglomerate, tensionate, grabite, nervoase. Asta nu. Pentru ca se creeaza o imagine. Daca pana acum aveam temeri, dupa ce am auzit de la ei, mi-am dat seama ca este exact cum mi-am dorit sa fie o redactie. Si nu pare a fi doar o masca. Probabil ma entuziasmez prea tare.

Si nu zic ca o sa ajung acolo neaparat. Nu zic ca nu o sa incerc, daca sunt facuta pentru asa ceva. Dar atat de increzatoare devenisem atunci, incat chiar am tupeul de a incerca. Imi place ideea, imi place directia, imi plac dilemele.

Si e unul din visele mele.

Daca voi avea destul curaj, voi si intreba daca am sansa de a face practica acolo.

Redactorii – acum doi ani, la aniversarea a 14 ani de Dilema:

Cezar Paul-Badescu: “Este un spatiu al normalitatii. (…) este o rara avis aceasta normalitate. Intr-o lume nebuna, Dilema este o oaza de firesc si de normalitate, ceea ce pentru mine inseamna foarte mult.”

Andrei Plesu: “Miracolul este, ca, demarand sub aceasta privire prost-dispusa, a reusit sa fie un brand, a ajuns sa fie asimilata chiar de oamenii prost-dispusi. (…) Am inceput la Dilema si aici va fi locul unde voi sta pana la capat”.

Radu Cosasu:  “Tot ce am trait mai frumos dupa `89, tot ce am trait mai plin si mai multumitor pentru mine ca intelectual”.

Mircea Vasilescu: “Avem un public foarte inteligent si foarte simpatic pentru care ne-am incapatanat s-o facem(…)Incercam sa cucerim si acest public (tanar)”.

Stela Giurgeanu: “Inainte eram un simplu cititor, desi cititorii Dilemei nu pot fi numiti simpli. Am ajuns redactor, inainte reporter pe domeniu social…da, imi place sa fiu aici. (…) E mult de spus ca e un mod de a fi si nu doar o revista?”

Ruxandra Tudor: Pentru mine, Dilema nu inseamna un loc de munca. Cand vin aici, nu vin la munca; vin intr-un grup de oameni inteligenti care se cearta, care se impaca, care se contreaza, dar vin intr-un grup de prieteni”.

Iaromira Popovici: “Aici am invatat sa pastrez simtul umorului. (…) Dilema e un permanent prilej de enervare pentru ca nu sunt doi oameni in redactie care au aceeasi parere. Din asta ies dilemele succesive si tot felul de scandaluri inchise bine intre acesti patru pereti si care declanseaza permanente interogatii, care se vad in revista”.

Cristian Ghinea: “Mi-am stabilit ca visul meu in viata este sa scriu la Dilema. Si am venit cu primul articol cand eram la facultate; pe vremea aia, autorii de la Dilema erau scrisi pe prima pagina  si cand mi-am vauzt numele pe prima pagina, am fost cel mai fericit om.  Ceea ce ma face sa ma gandesc daca nu cumva are si o parte proasta faptul de a-ti implini visul foarte devreme, pentru ca urmeaza un fel de dezorientare in care inca ma aflu”.

Matei Martin: Poate suntem si un pic elitisti, poate ca o parte din prestigiu vine si din faptul ca noi suntem un pic elitisti, dar prestigiul vine foarte mult din faptul ca suntem competenti si suntem foarte buni si asta nu se va schimba”.

Sper ca nu am gresit in citarea celor din redactie.