de pe vremea cînd totul era bine și frumos

E faza aceea cu ”pe vremea mea”…aia apusă acum vreo 5 ani. Deci, în copilăria generației mele, muzica era altfel, atît de altfel încît ai prefera să-l auzi pe Fizz decît orice altceva românesc actual, cum spunea un prieten aseară. Noroc de prietenul ăsta care m-a făcut să mă întorc în trecut, în perioada în care primeam eugenii de la mama, cînd venea de la serviciu, cînd mă trezeam dimineața și mă uitam doar pe Atomic Tv, cînd petreceam după-amiezile la vară-mea în pat, ascultînd casete cu T-short, Double D, As xx, Sing sing BB, Animal X, Angels, GENIUS !! d-astea și ne imaginam cum ar fi să fim pe scenă cu ei. Nu ne gîndeam la probleme de conștiință, la iubiri neîmplinite, la naiba – nici nu știam ce e aia. Nu aveam depresii sau gînduri existențiale, nu ne gîndeam la viitor, doar visam, visam, VISAM cu ochii deschiși și rîdeam întruna. Universul era mai mic, era mai simplu și mai frumos, mai bogat în fericire. Acum e trist, fumat, pastilat, cool-ificat, complicat și răutăcios.

Stați că mi-am amintit de ce ascultam eu cu pasiune și cu sentiment :) , mai ales că Oana era un soi de role model pentru mine. E !

Perioada în care ascultam numai ”Te-aștept cu un buchet de trandafiri, heyooo” sau ”Inima te cheamă, acolo unde știi, inima te cheamă, ai grijă, n-o răni” sau altele. A fost o perioadă atît de frumoasă, încît cînd împarți acum, la 21 sau 25 sau 29 de ani, o melodie cu un prieten sau un coleg, simți că te legi spiritual cu fiecare și trăiți toți simultan, aceleași trăiri. Pentru că e ușor să te întorci cu bucurie spre o vreme mai simplă și mai pură, în care doar ascultai muzică românească mișto, nu cool, cu versurile potrivite, nu cu sunete cumputerizate. Muzica era cu mult mai valoroasă decît ”valoroșii” din ziua de azi, care ne-au invadat cu păcănele seci sau cu manele.

Cu dedicație pentru toți celor cărora nu le e rușine cu ”ola ola e!”. Pînă le ascultați și voi, descarc și eu perioada de 12-16 ani în laptop. Bucurați-vă-ți! xoxo

The Herbaliser – Sensual Woman

Una dintre melodiile de pe “Love Making Compilation” care mi`a atras atentia foarte mult este The Herbaliser – Sensual Woman. E jazzy, vocea artistei e placuta…iar versurile…mmmm, take a look:

Versuri :

To become aware of my own sensuality,
I first become fully aware of my own tactile sense.
In dim light, I close my eyes and remove my clothes.

Do I lose his respect for being so wild?
Hardly. He treats me like a rare and precious jewel.
And he goes through the day proud of the fact, that with me,
He is the world’s most imaginative lover.
Continue reading

Ferry Corsten, in primul sau concert live intr-un tur mondial!

ferry-corsten_photo2Am citit pe Radio Trance Ro ca Ferry Corsten, renumitul Dj-producer olandez de muzica trance va concerta pentru prima oara live intr-un tur mondial! Aceasta idee a aparut in urma succesului devastator al celui mai nou album semnat de DJ: “Twice In a Blue Moon”. Nici nu ma mir :D

Ferry Corsten launches his first worldwide live concert experience!

Due to the success of his latest artist album “Twice In A Blue Moon” Ferry Corsten will launch his first ever worldwide tour concert experience entitled “Twice In A Blue Moon : The Experience”. Read on for all info!

Due to the success of his latest artist album “Twice In A Blue Moon” (TIABM), worldwide renowned DJ/ Producer Ferry Corsten will launch his first ever worldwide tour concert experience entitled “Twice In A Blue Moon : The Experience” (TIABM: The Experience) with a debut performance on May 29th at the Putra World Centre in Kuala Lumpur, Malaysia.

The concert show series will feature live guest performances, spectacular show elements including an unprecedented visual experience, headlined by none other than Dutch Superstar Ferry Corsten. TIABM: The Experience promises to be an all]nighter that should not and will not be missed by any dance music lover. “I am very excited to tour the world with this concept. This is the first time I will be able to put my own production and vision into one massive show. It’s going to be an unbelievable night”, says Ferry Corsten.

TIABM is the third artist album under his own name Ferry Corsten and was released last November via his own label Flashover Recordings. Hits from this album include dance floor destroyer “Radio Crash” and “Made Of Love” (featuring Betsie Larkin) which is currently burning up the charts. Since its release, it has already been one of the most highly]acclaimed dance albums of this year by many critics and fans.

“The uplifting energetic, and captivating album once again reinstates Ferry’s status as an architect, pioneer, and instigator of trance music” (Mixmag, February 2009)
“Reaching the heights of his seminal debut, this album heralds the return of the king. Trance is in safe hands. In Ferry We Trust” (Inthemix.com.au, January 2009)

“Ferry Corsten presents: TIABM: The Experience” will tour worldwide throughout 2009]2010. In addition to the Putra World Centre concert, Saturday June 6 is also confirmed at Coloursfest, where Ferry Corsten will close Scotland’s biggest outdoor dance festival with a special two hour Twice In A Blue Moon showcase.

Many more tour dates and updates will be announced soon on the newly launched special TIABM website and trailer via http://www.ferrycorsten.com.

Mi`era dor de “praf de stele”.

Praf de Stele

Vita de Vie

Am o chitara deschisa,
O foaie nescrisa, si..
Praf de stele…
Pe… hainele mele
Si incerc sa nu uit,
Sa nu vad,
Sa cobor dintre ele.

Am o bodega in fata,
Am un ghem de ata,si..
Praf de stele pe…
Urmele mele
Si incerc sa ma urc,
Sa nu uit,
Sa raman printre ele..

Spune-mi oare mai stii cum a fost,
Primul inceput,
Primul vis pierdut,
Spune-mi stii cate ne-au mai ramas…
Pana azi..

Am o vedere spre lume,
Un vis fara nume
Si… praf de stele..
Pe.. urmele mele…
Si incerc sa ma uit inapoi,
Sa vad soare sau ploi..
Am o povesteste citita,
O soapta zidita,si..
Praf de stele
pe..hainele mele
Si as vrea sa culeg…
Stopi de vant,
Sa-i arunc pe pamant…
Sa devina cuvant.

Spune-mi oare mai stii cum a fost,
Primul inceput
primul vis pierdut
Spune-mi stii cate ne-au mai ramas…
Pana azi..

Spune-mi oare mai stii cum a fost,
Primul pas gresit, primul reusit
Spune-mi, stii cate trepte-au ramas..
De urcat…

Oare mai stii cum a fost,
Primul inceput
Primul vis pierdut
Spune-mi, stii cate ne-au mai ramas..
Pana azi…

Spune-mi oare mai stii cum a fost,
Primul pas gresit, primul reusit
Spune-mi, stiï cate trepte-au ramas..
De urcat…

Diferente socio-culturale in materie de muzica. Despre fitze muzicale. Si despre ce se poarta.

Mi`a venit deodata sa “monologhez” despre muzica, despre gusturile noastre si ale voastre, despre imitatie si fond, originalitate si forma. Nu, nu fac analogie cu critica literaturii.

Muzica buna apare, in general in aproape toate formele, de la hip-hop, pana la trance si jazz. Hai sa lasam deoparte muzica aceea intr`adevar buna – jazz, clasica, ambiental. Sa o luam pe aceea in care noi, tinerii ne jucam “hora”: manele, rap/hip-hop/r`n`b, house, trance, techno, electro, minimal.

Ce se poarta? Pai, de cativa ani, manelele si`au facut de cap. Da` la greu, frate. De mica am fost obisnuita cu rap/hip-hop si r`n`b gen Ashanti, Ludacris si altii. Toti ascultau, toti erau smecheri, toti erau duri si baieti rai. Era si trendul. Dupa, am mai crescut, iar manelele s`au infipt bine in urechile celor slabi de caracter. Unde plecai urechea, auzeai manele. Unde te intalneai cu prietenii, manele. In masini, manele. La tv, deja program de manele. Alta moda. Acum, s`a bagat pe sub timpanele noastre, minimalul. Aceiasi oameni, muzica diferita.

Caracteristic multor tineri din orasul meu si imprejurimi cel putin (ce cunosc eu, aria larga de oameni), gusturile se schimba in materie de ce se poarta in capitala sau in “crema societatii” care sincer, e stricata.

Bine, sunt gusturi si gusturi. Cunosc baieti si fete care, din manele, au trecut direct in minimal, demonstrandu`si fitzele de “mnmlist” prin statusuri concrete, imbracamintea exagerata si brusca sau frecventari de cluburi de gen, in care insa se dau de gol prin miscari, caci ce inveti atatia ani, aia faci. Se chinuie sa`si stapaneasca limbajul de manelar, dar nu reusesc. Se chinuie sa isi faca top in hi5 cu persoane total necunoscute si opuse, dar minimaliste. Se lauda cu melodii de gen pe care le trimit celor din lista. Se lauda si el un pic, doar e cool sa asculti minimal desi nu ai habar prea multe despre si cum decurge acest gen de muzica. Mie personal, imi place si nu`mi place. In fiecare stil e o anumita arta. Nu sunt asa stricta si limitata in gandire incat sa zic ca trance`ul – obiectiv vorbind – e muzica cea mai tare si mai adevarata (desi pentru mine, este!!!), cand se gaseste si ceva frumos in minimal. Dar nici nu ma ascund sub un ritm aiurea doar pentru a imita pe altii. Si nu e genul meu, probabil.

Exista, de partea cealalta, persoane pe care le cunosc bine si sunt inteligente. Sunt inteligente si sunt oameni adevarati, tineri dar originali. Asculta trance. (Nu fac discriminari, ci ma refer la aria mea stricta de cunostinte si prieteni) Sa zicem ca ma numar printre cei care sunt tranceri. Trance`ul e, pentru mine, muzica cea mai pura si mai inaltatoare, care starneste cu fiecare melodie fiori de energie si un zambet. Ma relaxeaza. In schimb, cunosc in unii dintre acesti tineri, tot imitatiile. “Prietenul meu e asa, hai sa fiu si eu asa”. Sau tinerii aceia foarte incapatanati, oarecum limitati, dar nu prosti, care nu accepta nicun fel de alt stil in afara de trance. Din cauza maselor de tineri care doar se prefac ca asculta minimal sau electro sau techno si in casa asculta manele sau cine stie, din cauza celor care se ascund dupa aparente, trancerii incep o propaganda anti minimal, anti tot.

Mi s`a intamplat sa mi se reproseze ca eu nu ascult ceea ce chiar ascult, pentru ca tolerez alte genuri. Le tolerez, nu le declar pasiuni, ca si cum ar trebui sa fie razboi intre minimal si trance, intre electro si hip hop. In primul rand, probabil e mai bine sa tolerez decat sa ma cred mare si desteapta, cu fitze de prost gust si false precepte. Sunt asa cum sunt si ascult ceea ce ascult, indiferent ce zice X sau Y.

Mai sunt adolescentii care incep sa se creada emo sau rockeri sau orice, si sa puna poze pe hi5 tipic pentru siteuri care ironizeaza oamenii superficiali si care se prefac de dragul modei. Se poarta sa fii dur, devii dur in aparenta. Se poarta sa dansezi ca o maimuta pe minimal, dansezi ca o maimuta (asta din ce se vedea in unele cluburi din Bucuresti si nu numai). Omul se cunoaste din profil, din modul in care isi tradeaza gesturile si temerile. De aceea vorbesc, nu atac.

Parti bune stiu destule. Am cativa prieteni destepti si care asculta minimal fara sa se dea mari, care chiar simt muzica aceea. Sunt si trancerii care scot frumosul din ei si il transforma in melodii, care isi incanta inimile cu trance`ul. Sunt rockerii care se descarca si se regasesc in muzica lor, sunt cei care asculta rap si se determina sa lupte in acest fel impotriva unei societati aiurea rau, sunt si cei care asculta numai manele, si sunt de fapt ei insisi niste manele vii, care nu au cum sa se acopere.

Nu au ce cauta judecatile de valoare printre valorile muzicii. Suntem fiecare cate un sunet, mai ascutit, mai grav, mai soft sau mai strident. Impreuna formam o melodie. Probabil non`valorile sunt corzile rupte sau cei care nu au sunet. Intr`un fond alb si negru, noi facem culorile. Tu ce culoare esti? Ce sunet esti?