Nudul de langa geam

beauty_at_the_window_by_marklb2.jpg

Casa cu etaj, in fata parcul plin de copaci si o alee. O banca albastra chiar in fata. Oamenii se grabesc in mersul lor spre stat. Stateam pe banca albastra cu privirile in spectacolul de umbre si lumini heteroclite, multiforme si multicolore si incercam sa ghicesc ce stare se ascunde sub masca actorilor.

La geamul de la etaj, in albul virgin, o silueta in care se ineca lumina refractata prin sticla sta scrutand intr-o maniera fragila, dar cu o privire cutezatoare, spre orizont. Copacii emanau imbratisari de frunze pe goliciunea acelei picturi vii. O energie in stare bruta, si totusi perfecta. Idealul. Parul era imbibat de cojile castanelor, iar trupul invelea o carne proaspata, irigata de vise si extaz. Privirea indrazneata implinea contingenta intre real si iluzie. Pentru mine parea o aporie de prim rang.

Primul act. O domnisoara aranjata peste masura, din cap pana in picioare, afisa un aer indolent, specific unui rang privilegiat. Palaria neagra o proteja de lumina usor agasanta, iar funda galbena stralucea oarecum demonic. Mersul ei intepat si mainile imbatranite prematur ii tradau originea de provincie, dar tinuta ii conferi eleganta. Rostul palariei era de a se autoeduca sa priveasca deasupra orizontului, intepand vazduhul si anuland valorile de sub ea. Dadu de nudul din geam, si cu un fals dezgust, exclama: „Tant pauvre, tant …!” si cazu brusc in noroiul din fata, pe care il ignorase, si-si juli genunchii, prin ciorapii subtiri. Palaria fusese furata de vant, iar noroiul ii distruse rochia, lasand-o prada lacrimilor si rusinii de a fi descoperita. Cu mainile pline de noroi incerca sa-si stearga fata, sa se ridice, dar aluneca, in picioarele goale de acum, si-si intinse rujul sangeriu, iar ochii ramasera innegriti de rautate si aroganta. Nimeni nu o ajuta, inconstient sau constient. Se ridica si dispare printre copaci, cu pantofii in mana, distrusa, aruncand inca o privire la geam. Nudul o privea cu oarecare mila tacuta.

Al doilea act. In timpul celui de-al doilea act masuram soarele cat este de lat si de lung, dar ma plictisesc de acum, prefer sa ma bucur de Incet. Zambesc privind la ochii coplesitori ai nudului feminin din geamul imens. Ii admiram goliciunea etalata curajos.

Din dreapta mea, un tanar grabit, usor speriat, cu o privire tampa, se apropie de fereastra, o privi de jos stupefiat, usor speriat si impietrit de imaginea acelei picturi vii, nemiscata. Isi pierdea timpul, ii scapa printre degete, in timp ce treceau pe langa el prezentele feminine care ii zambeau trist. Uita de florile din mana, pe care trebuia sa le daruiasca fetelor pe care le intalnea. Credea ca asa isi va gasi jumatatea. Ii lipseau alinturile. Si, drogat de iluzii, uita de ele. Pana un tigan se repezi la el si-i fura florile. Dezmeticit, lua drumul spre banca de langa mine, trist.

Al treilea act semana cu al doilea. O copilita incerca sa imite ca intr-o oglinda imensa, nudul de la geam. Se simtea mica, fara sa stie cat de frumoasa e copilaria si naivitatea. In jurul ei se adunasera colegii mai mari, care radeau. Mainile nu-i stateau elegant, fata si-o obligase sa fie serioasa, isi pierduse inocenta. Uita de ea intr-un parc verde. Cand se vazu privita si umilita, alerga spre mama ei, luand-o strans in brate.

Al patrulea act descrie un alt tip de personalitate, alt actor. Fiecare si-a jucat mai mult sau mai putin rolul. O fata vesela, imprastiind priviri profunde, dar rapide, isi urma curiozitatea. Mergand prin fata mea, imi zambi (parca in afara rolului) si privi cu ochii inchisi spre lumina. Se invarti de doua ori asa, pierduta in orizont, parca beata de primavara si se opri cu fata la nudul feminin, cu mainile intinse gratios spre cer. Relaxarea usor lenesa ii trada un caracter natural, pierdut si regasit. Se apropie un tanar, ea ii ceru sa o ajute cu ceva. Se apropiara amandoi de zidul casei. Nudul privi in jos si incepu sa rada. Zambetul ma facu si pe mine sa zambesc, ca un tic nestiut. Fata aceea colorata isi infipse picioarele in palmele tanarului strain si acum isi lipeste palmele subtiri de geam. Pictura se misca, usor, se lipeste si ea de geam. Fata ii deseneaza conturul, ii zambeste, isi lipesc palmele, parand o reflexie dubla intr-o oglinda subtila. Privirile directe, fara clipiri. Coboara, ii multumeste tanarului si mersul ei se dezvolta intr-un dans pe muzica decorului. Zambetul de multumire i se lipi de gura alintata de copaci. Se pierde in parc.

*

Fiecare dintre noi tanjim la un Ideal. Ar fi absurd sa zici ca-ti traiesti viata doar de dragul de a o trai. Suntem un puzzle de oameni, idei si opinii. Convingerile sunt pentru cei ce isi cultiva o oarecare mandrie. Pentru ca lumea este insasi o nebunie extrema si trebuie sa inchiriem un alt spatiu mental cand nu ne gasim „caminul”: nebunia personala, controlata. Idealul ramane pana la urma un malentendu menit sa ramana asa, o iluzie care poate risca sa devina obsesie. Fiecare isi doreste Nudul din fereastra, doar ca putini stiu sa ii inteleaga motivul pentru care sta goala, neprotejata, si nu deschide fereastra. E ca o obsesie pentru indiferenti, un vis pentru incapabili, o realitate pentru visatori, o intrebare pentru intelepti, o agonie a curajosilor. Cand omul promoveaza ideile si idealul ca lucruri inexistente, false si isi pierde el insusi Sinele, idealul isi pierde virginitatea, cazand din spatiul visului si al abstractului intr-un cos de gunoi numit Frustrare. Unii dintre noi luptam o viata sa fim mandri si sa adunam invidii prostesti sau admiratie pentru masca facuta de mainile noastre, fara ca cineva sa ne cunoasca cu adevarat. Altii aduna atata teama in ei, incat sangele le tremura la fiecare secunda. Frica prinde radacini si ajungem sa fim dependenti de ea, uitam de esenta si o admiram de la distanta, fara sa vedem ca idealul nostru, in spatiul vietii, se materializeaza in persoana de langa noi. Ignoram cu un curaj inconstient, absurd si trist. Rar sunt cei care isi pastreaza visele pentru fiecare dimineata, se bucura de un alint al luminii valorificat, iar viata nu mai este considerata procesul de alienare a omului. Constientizeaza idealul, ii zambeste si se bucura ca traieste. Am descoperit si eu o idee limpede, care nu putea sa strige prin mine.

Luciditatea ne-o gasim in starile de a fi. Consistent. Exista un moment de a fi pur si simplu, de a exista.

„Oamenii alearga in jurul meu, se agita, se pierd si mai mult de ei si ma sperie. Mi-e frica sa nu devin si eu un nonsuflet ambulant. Vreau sa scriu o groaza, vreau sa vorbesc si despre alte lucruri decat cele care privesc realitatea obiectiva, realitatea tuturor…asta e ca o curva binevoitoare cu toti.”

Anunțuri

9 gânduri despre “Nudul de langa geam

  1. Scrie, draga Dyutzza, scrie… E din ce in ce mai bine, se vede !

    ” Frica prinde radacini si ajungem sa fim dependenti de ea, uitam de esenta si o admiram de la distanta, fara sa vedem ca idealul nostru, in spatiul vietii, se materializeaza in persoana de langa noi.” E prea devreme pentru asta! MULT prea devreme!

  2. ma refeream si la o jumatate, si la un prieten bun, si la un parinte, si la o sora, de care avem nevoie fara sa stim .de cineva, nu numai de noi. avem nevoie de cineva ca de un alterego..sau cine stie. cautam pe cineva.

  3. foarte frumos…dak nu te cunosteam as fi crezut k Blaga inca traieste…sau cine stie poate traieste prin tine minte luminata.sa fii fericita si sa nu te uiti inapoi…taraste-te in noroiul greu si ai sa stalucesti in apropiatul viitor…

  4. Recunosc, draga domnisoara, ca imi place nudul de langa geam, dar n-am inteles „Nudul de langa geam”. In fond, viata este atat de simpla, dar este asa de infricosatoare prin ochii tai… Simt ca te framanta ceva, ca nu esti de acord cu formula apei, cu ozonul de la Miercurea Ciuc, cu caldura soarelui si cu cei care au inventat cuvintele. In lumea ta, robotii fara baterie au un rol esential. Cred ca esti prea tanara sa descoperi gaurile negre din Univers si prea matura sa te-apuci sa le pictezi in flori. Mangaie-ti mama si sarut-o pe sanul stang! De acolo vine viata pe aceasta planeta, de acolo ti-ai luat si tu avant. E gestul cel mai simplu ca sa simti siguranta si liniste interioara.

    P.S. Gata cu filosofia. Poti sa scrii in continuare, dar sa-ti gasesti drumul printre cuvinte, sa vezi o luminita calauzitoare.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s