.

Termenul „cultura” este utilizat in sensul studiilor de antropologie culturala, ca dimensiune inegratoare a vietii sociale. Aceasta e considerata o consecinta a viziunii potrivit careia „cultura nu este numai produsul elitelor societatii; ea este productiva in sine, deoarece construieste categorii cu ajutorul carora poate fi definita realitatea sociala de zi cu zi” (Jensen, 1986, p.24)

Cultura desemneaza limita intre categoriile sociale. Sau cel putin, asa ar trebui sa fie. Dar ma gandesc ca, de fapt, banul dicteaza deocamdata ierarhia sociala. In zilele de azi in care nu poti intra undeva sau nu te poti angaja/studia undeva pentru ca unul mai putin inteligent ca tine, dar cu o „cultura” materiala vasta iti ia locul, da, cultura va deveni un arhaism, un termen uitat in paginile prafuite  ale studiilor de antropologie. Si oarecum, elitele se pierd in cultura de masa. Calitate sau cantitate? Progres sau regres? Complex sau simplu? Oare? Este o realitate cu multe definitii, pentru ca nu este omogena, nu este echilibrata. In loc sa fie vorba de praguri culturale si sociale, sunt doar…trepte in coborare.

„Fericirea, ca si ordinul la militari, nu se discuta, se executa. Pentru fericiti, motivele nu conteaza, important e ca ating starea. Discutiile despre fericire au cusurul ca explica si nuanteaza excesiv o traire. O fericire indelung explicata incepe sa semene cu o nefericire” ( Octavian, „Pragul de sus al fericirii”, vol II, p 133, 1997)

Cei care vorbesc si incearca sa patrunda intelesurile fericirii si trairile aferente, aceia sunt frustrati de ea. Sunt nesatui sau nemultumiti. Sunt oamenii tristi si fericiti in tristetea lor. De ce nu conteaza motivele, poate pentru ca e mult mai simplu sa traiesti fericirea, nu sa o explici. Cuvintele sunt greu de folosit in aceasta stare de bine. Nu exista cuvant potrivit care sa iti provoace o senzatie minima de fericire. Este de ajuns doar gestul, zambetul, procesul trairii acelei stari. Cate metafore si explicatii gasim pentru a impartasi sau exprima dragostea? Nu sunt finite. Dar nu sunt destule.

Parvan: „Putinta de a trai noi insine in sufletul altuia e singura valoare omeneasca”

Si cine poate spune ca nu e asa? Este superb, este relaxant, ca o impacare cu sinele. Cat timp traim in sufletul cuiva, suntem mai presus de oricine. Este intr-adevar, singura valoare omeneasca. Singura pe care o putem castiga. Iubind. Este o satisfactie covarsitoare sa existi prin altcineva,  mai ales ca existenta asta este mai importanta ca oricare alta.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s