„Children Underground”@Centrul Ceh din Bucuresti – observatii

intro_image1

Vineri, 20 martie 2009, am participat la un seminar de film. In cadrul festivalului de film documentar dedicat drepturilor omului, s-a organizat un seminar pe baza de intrare libera la Centrul Ceh din Bucuresti. Desi au existat mai multe evenimente in perioada 18-23 martie in diferite locuri, am vizionat numai „Children Underground”, un documentar realizat in 2001 de catre un grup de straini.

Am ajuns la Centrul Ceh in jurul orei 18:00. Dupa ce portarul a deschis usile foarte elegant, am constatat ca sala in care trebuia sa imi ocup un loc era plina. Au fost prezenti foarte multi tineri. In sala inalta, dar nu spatioasa si nici potrivita pentru evenimente cu public mare, au fost ingramadite in jur de sapte randuri de scaune. In spate, unde am stat pana la sfarsit, se afla o masa lunga de lemn plina pana la refuz de pliante promotionale, abtibilduri si carti cu continut dedicat acestui festival nou aparut in Romania. Acolo s-a asezat si un grup de baieti cu rucsacurile lor pline. De la barul de langa ei, au cerut cate o bere Pilsner Urquell si au ciocnit. Berea apartine unui brand de succes din Cehia, asa ca a fost savurata cu entuziasm de catre tineri. Desi deranjau ceilalti participanti la eveniment, nu s-au calmat si au continuat sa socializeze. Plus ca, dupa o ora si ceva, s-a intors unul din grupul lor in sala si a fost imediat intrebat de baieti : „Ai luat tigari, ma?”.

A inceput discursul in engleza al unei reprezentante a organizatiei care a adus festivalul aici in tara. Ce am retinut a fost doar ca se bucura de feedbackul primit, ca multumeste voluntarilor romani pentru sprijinul in diferite domenii si ca astfel de evenimente au devenit anuale in Romania datorita succesului de anul trecut de aici.

Povestea „Children Underground” a avut o putere impresionanta asupra celor prezenti. Emotii: de la sensibilitate la seriozitate, amuzament, compasiune sau ignoranta. Regret si mila, rusine si teama, mai ales din cauza nationalitatii personajelor: romana. Desi a fost filmat in 2001, nu cred ca este vreo diferenta fata de ziua de azi si de situatia prezenta a copiilor de pe strazi, care consuma aurolac, care devin violenti, care nu cunosc cuvantul „acasa”. Am fost asa bucuroasa ca Silvia m-a luat la eveniment, incat mi-e ciuda ca nu am fost si in alte zile. Multe teme bune, de actualitate, despre noi, oamenii, si actiunile noastre; au mai fost filme foarte strans legate de tema perioadei comuniste, post-comuniste sau de tema ierarhiei sociale in societatea de azi. Si cum lumea este formata din dezacorduri si imposibilitati, documentarele care surprind atat de bine aceste aspecte s-au adunat in festivaul organizat in Bucuresti, dedicat drepturilor omului. Nu stiu cat de mult schimba oamenii, dar ii aduce pe cei care stiu sa asculte si sa asimileze experientele de acest gen la un alt nivel de intelegere a lumii in care sunt nevoiti sa traiasca.

Sonorizarea a fost slaba si oamenii care nu aveau acces in fata, aproape, s-au plans de acest lucru, facand si mai mult zgomot. Au lipsit microfoanele, filmul a fost vizionat la volum redus, iar galagia din sala a fost pregnanta. Documentarul a inceput imediat dupa discurs, cu ajutorul unui video-proiector. Deodata, dupa stingerea luminilor si inceperea filmului, lumea s-a linistit si a devenit atenta numai la acea proiectie mare de pe peretele alb al salii, in care scria cu litere mari: „Children Underground. Bucharest”. Povestea celor cinci copii fara adapost care traiau in statiile de metrou din Bucuresti a oferit multe detalii si perspective diferite de cele din care priveau oamenii in general acesti copii. Cele cinci povesti dramatice, insotite de amanunte din viata copiilor personala, temerile lor si comportamentul surprins exact asa cum apare in realitate a reusit sa mentina atentia sporita a publicului. De exemplu, lipsa de educatie si, prin urmare, stalcirea cuvintelor sau ideile exprimate intr-o maniera usor amuzanta au starnit un ras scurt printre tinerii prezenti in sala, mai ales, desi situatia in care se aflau copiii era tragica. Au existat momente in care marturiile copiilor au sensibilizat vizibil oamenii care urmareau filmul. Catalina, o fata de 14 ani care se ascundea sub imaginea masculina si puternica in grupul sau, a fost intrebata daca crede in dragoste. „Nu cred in dragoste. Cred in Dumnezeu. Ca e mai mare” a fost raspunsul ei. La auzul acestor cuvinte, persoanele din jurul meu au inceput sa vorbeasca intre ele despre puterea cuvintelor acelor copii. La fel si cu cel care a starnit cele mai multe zambete si compasiune. Marian, de 10 ani, plecat de acasa din cauza tatalui sau violent, a spus: „Stiu ca am facut rau. Si ca trebuia sa fac un bine in schimb. Dar Dumnezeu ma vede. Are grija el de tot”. Din pacate, majoritatea dintre spectatori au urmarit subtitrarea in engleza pentru a intelege filmul; volumul redus si galagia din sala nu au lasat sa se inteleaga mare lucru.

S-au facut multe poze, multe blitzuri spre public si multe filmari. S-au aprins luminile. Dupa terminarea documentarului,  reprezentanta organizatiei straine a mai spus cateva cuvinte in engleza, dar numai celor din apropierea sa, care auzeau. Era deja ora 20 si ceva, asa ca s-a retras o mare parte dintre spectatori, facand loc altor oameni pentru urmatorul film-documentar. „Children Underground” a sters o parte dintre zambetele false pe care le afisam mandri de fiecare data vand iesim „la lumina”. Poate ca sa ne trezim si sa ne indemnam sa facem ceva. Idealistic.

Urmeaza o alta poveste la rand.

Mai multe detalii aici:

http://oneworld.com

http://oneworld.ro

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s