personal, despre iubire.

People, by Felsies

În momentul acesta, mă simt în visare, în fericire absurdă.

Încercînd să îmi conştientizez gîndurile şi sentimentele, ajung la nişte idei complexe, pe care le voi dezvolta în continuare. Subiectul este percepţia asupra iubirii. Am trăit puţin şi voi mai trăi destul ca să încerc să înţeleg iubirea. Fiind promotorul vieţii, ii acord o mare importanţă. Iubirea încape în orice lucru făcut de individ. Orice dorinţă sau fapt implică iubirea, într-un sens pozitiv sau negativ. Din basme, din concepţii, din mituri, din curente, din literatură, din educaţie, învăţăm că există cu adevărat mitul androginului. Mitul care susţine iubirea eternă, care trece de barierele nefiinţei. Pînă acum, pînă la 20 de ani, chiar am crezut în această idee. De ce nu? E frumoasă, e stimulentă, e pură, e lipsită de dureri de cap şi de detalii tehnice. „A iubi o viaţă pe cineva” reprezintă enunţul fericirii ca ţel ultim pentru mulţi oameni. Sau ar trebui. Îî ambiţionează în sensuri pure.

De la un timp, am început să îmi pun întrebări care chiar îmi dau dureri de cap, dar îmi stimulează gîndirea şi îmi provoacă afectul. Etica (moralitatea) spune că voinţa este impulsul vieţii individului, iar individul este egoist. Din egoism trăieşte. Din egoism acţionează. Aşa este construit, aşa îşi poate duce existenţa. Individul este egoist faţă de altul cu statut de prieten, doar că amîndoi primesc beneficii din relaţia aceasta. Individul vede în celălalt un mijloc, nu un scop. Un mijloc de a se ajuta tot pe sine. De asemenea, omul este o fiinţă limitată. Nu putem să avem pretenţia la capacităţi absolute, la fericire absolută, la perfecţiune, la armonie, la sentimente durabile puse în valoare doar cu o persoană. Aici intervine dilema mea. De ce să construim sentimente, în mod egoist, doar cu o singura persoană? Acum mă refer în general, la orice tip de sentimente. Căci sentimentele sunt infinite ca intensitate şi ca putere, iar noi suntem finiţi. Cu ce drept să atribuim concepte care trec de bariera înţelegerii, unei relaţii trecătoare? Şi acum sa trec la sentimentul de iubire.

Iubesc oamenii. Iubesc micimea lor şi, totuşi puterile de zei pe care le deţin inconştient, materializate în sentimente, în afect, în intelectualitate. Dar nu pot să iubesc o singură persoană. e incontrolabil. Nu pot să iubesc mai mult sau mai puţin. Iubesc, în schimb, în diferite moduri pe care nu pot să mi le explic, pentru că nu mă cunosc atît de bine. Scriind şi acum, încerc să mă înteleg. Am iubit cu intensitate, am iubit tumultos, am iubit scurt, am iubit depresiv, am iubit superficial, am iubit eminescian, am iubit bacovian, am iubit intelectual, am iubit prieteneşte, am iubit matur, am iubit tandru, am iubit abstract. Şi acum iubesc şi voi iubi la fel. Iubesc în oameni puterea lor de creaţie, iubesc unicitatea. Este o iubire care a trecut de mult de zona realităţii. În paragraful acesta, vorbesc de iubirea profunda, de iubirea metafizică, cea superioară. Iubirile pe care nu mi le voi stinge niciodată, voit sau nu. Iubirile acestea sunt ca poveştile pe care nu le poţi dovedi, nu le poţi defini într-un timp şi spaţiu concret, nu le poţi aduce total în real, dar le poţi simţi şi crede, în acelaşi timp, fără cercetare.

Acum, să trec în zona palpabilului. Iubirile acestea îmi trezesc întrebări atunci cînd fiinţele iubite (cumulii aceia de energie de care vorbeam mai demult), prin condiţia lor umană, încearcă să denatureze forţa sentimentului. Încearcă să urîţească povestea respectivă, din cauza limitării sale, prin planuri şi prin rutine, prin slăbiciune. Tradus, să facă rău. Dar iubirea rămîne neatinsă. Pentru că nu poate fi corelată cu realitatea. În schimb, da, în realitate, din cauza acestor voinţe egoiste de a urîţi poveştile, încep să mi le ascund în mine. Condiţia mea de om îmi cere o metodă de conservare, să aduc la normal situaţia. O aduc, sunt conştientă. Aşa trec mai departe. Iubesc fizic, nu zic că nu, iubesc cu adevărat şi în realitate. Doar că iubirea asta  are margini definite de destin, de neprevăzut. Mi s-a sfîrşit o relaţie care promitea multe pentru condiţiile noastre egoiste de oameni care trebuie să îşi ducă viaţa mai departe. Promitea o fericire luminoasă. Planul real era aşezat. Dar am refuzat, din motive concrete şi abstracte, amîndoi. De aici ideea că iubirile palpabile doar dau formă poveştilor, dar cînd ajungem la ultimele cuvinte „…pînă la adînci bătrîneţi”, povestea ia sfîrşit. Mitul, esenţa, nu. De aceea, nu cred în eternitatea iubirii. Nu cred în durabilitatea ei reală. Deocamdată, nu cred în dragostea pentru un singur om pentru toată viaţa. Sunt egoistă cu el, nu sunt egoistă cu oamenii. Cred în iubirile faţă de oameni, pentru că trebuie să dăm şi să primim. Probabil, din cauza faptului că sunt un om ca oricare altul, voi crede, forţată de împrejurări şi de viaţă, iar, că există o iubire de acest gen. Pînă atunci, îmi exploatez sufletul şi exploatez oamenii. Cred în rostul meu, cred în scopurile mele, cred în oameni, cînd nimeni nu crede. Cred în nesiguranţa cuvintelor mele, dar cred şi în simşirea lor. Cred că fiecare trebuie să se ofere pe sine pentru a cîştiga hrana pentru suflet: forţa de a exista a oamenilor, de a simţi. Îţi dai sens ţie dînd sens altora. Fericire mai mare ca cel care te descoperă dezgolit de realităti, în preaplinul existenţei tale, nu există. Nefericit va fi cel ce va încerca să păteze această experienţă. Iar la sfîrşit, cînd tragi linie cu creionul morţii, vei avea desenate pe inimă portretele celor pe care i-ai iubit.

Simt dezintegrarea mea în mici universuri în care să se mişte haotic oamenii pe care îi iubesc. Îmi iubesc fiinţa, îmi iubesc dilema. Într-un singur cuvant, iubesc. Şi te voi iubi mai ales cînd nu spui nimic. Te voi iubi cînd vom împărţi aceeasi filosofie. Te voi iubi.

Anunțuri

4 gânduri despre “personal, despre iubire.

  1. Fata, iti zic lasa melancolia, filosofelile( sunt bune, dar mai mult creaza intrebari decat raspunsuri) si lasa trecutul sa ramana trecut.Gandeste te la viitor si vezi ca aparut Yearmix ul lui Armin van Buuren….

  2. iubirea e o metamorfoza a contitiei umane…sunt etape de trecere…se transforma, nu ramane niciodata la fel….eu niciodata nu am inteles fraza „te iubesc din ce in ce mai mult”, sau..”te iubesc ca in prima zi”……e un mix bun in care danseaza mirii, iar DJ-ul (viata) schimba piesele brusc sau cu un fade de abia simti schimbarea….importante sa ai un dansator bun langa tine, sa stie pasii….sa va mulati in dans si sa fiti pregatiti si pt un csardas, sa-l dansati nu sa faceti fetze-fetze, chiar daca ascultati trance…improvizati!…nu nu te ia cu dureri de cap…da te ia cu dureri de picioare :)…dureri sunt…si muuulte!
    metamorfoza ajungede la bujori rosii si priviri plapande, novice……stangaci de felul lor ….e interesant cate „multumesc” se aud la inceput…apoi se TRANSFORMA in normalitate….in 5 ani..iti da din batonul ei/lui de coicolata…..zici „uau, preferata MEA” nu „ITI multumesc”…si e normal…in ganduri de armonie rasuna „dupa 5 ani imi cunoaste gusturile…”..uitam de multumesc…si e firesc…se transforma….nu se mai vede acea finete excentrica……acea recunostiintza pt orice lucru…[e doar un exemplu, unii vor spune..mai eu si acum ii multumesc pt asa ceva…dar iti garantez eu…te-ai schimbat altundeva…].
    Se transforma…..atat spun….iar daca ei nu stiu sa se adapteze….raman ca mormolocii…si mor…iubirea se destrama…acel dans doar al mirilor ce stau acum la masa….iar ringul e gol…DJ ul invita pe oricine la dans…sa iasa momentul stanjenitor……ring gol…
    intensitatea iubirii nu se masoara…nu vine si trece…caci nu e amperaj…ea se transforma
    isi depune straturi se adapteaza, schimba trasee…iar la „pana adanci batranetze” de care pomeneai, se ajunge iar la „iti multumesc” pt o bucata de ciocolata…cuvintele uitate de alta data….ATUNCI cei doi au invatat perfect dansul…s-a ajuns la desavarsire…produs finit….insa ups….papucii plini de praf si riduri…

    si e ciudat la o petrecere la ora 20:00 lumea zici ca e pe slow motion in dans…discret..incet..asa…stangaci…iar la 2:00..huughaaaaaa house of pain – jump around!!
    ….nu crezi ca se aseamana??

    nu trebuie sa crezi…trebuie sa dansezi…ritmul vine de la sine.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s