hush hush, darling…

„You and me, We used to be together /Everyday together always/I can’t believe/ This could be the end/It looks as though you’re letting go/And if it’s real/Well I don’t want to know”

Cam asta e, de fapt, versiunea reala a fluturicilor. Regasita la o margine de caiet, aproape rupta. Ultima pagina a unei povesti. O pagina demna de scris, dar rara. Pentru ca unora le place sa isi bata joc si de ultima fila intoarsa. Am scris asta ca sa imi fac si mie o comparatie. Sau mai bine zis, sa pot observa cat de diferit se traiesc povestile.

20 octombrie. vineri 2006.

Cald afara. Plec de la scoala de la 12:00. Ma duc acasa, apoi la Roxana. Ma incurajeaza…”Plec la mama-soacra”. 14:00. Ajung, Vorbesc cu ea mai multe, imi iau ramas bun si urc la el. Deschide…intru. Ii arunc un „Buna, ce faci?” timid. „Pai ce sa fac, ca de obicei”. Ma intreaba, dupa ce ma asez pe pat, cuibul protejat in amintiri calde, ce melodie vreau sa puna. Ma ridic, ne uitam impreuna in calculator. „Oo, ai multe melodii noi. Si eu.” „Da, pai am luat multe, stii tu, multe!”. Liniste. Ma reasez pe pat sa vorbim. „Spune-mi ce reprosuri ai” ii zic. „Ei, ce reprosuri am, dar nu stiu decat ca trebuie sa luam o hotarare. Am stat pana acuma asa…”. Da, ii zic. „Pai zi…”. „Nu stiu. Tu imi reprosezi multe, stii prea bine cat ai gresit si cum m`ai facut sa ma simt”. El contraataca, bineinteles, dar mai intelegator ca inainte: „Ba nuu, stii ca…” si incearca sa imi enumere lucruri fara fond, oricum. „Nu te mai contrazic”. Liniste iar. Zambete de copii de 17 ani. Ne amintim de multe faze dintre noi frumoase. „Nu te doare fundul de stat pe scaunul ala?” il intreb. „Nooo….” cu zambetul lui siret si dulce. Imi trezeste zambete. Ii spun cum ma simteam: ranita. Ii insir o teorie a nucleului din mine scrisa mai demult tot prin caiete, cum ca el mi`a furat nucleul cald si am ramas doar o carapace trista…Imi apar mici lacrimi, iar el se uita nedumerit. Se muta pe pat, in fata mea. Zambim iar ca doi prosti. A pus un playlist special cu melodiile noastre. Touchin, Innocente, Baby I love you, Don`t speak, ceva nickelback, andain si atb. Muuuulte amintiri. Liniste, impacare si stare de bine intre noi, fara influentele urate de dinainte. Tremur. Ma invelesc cu plapuma lui. Toate miros a el, a pielea lui pura. Rade. Ne jucam. Ne atingem degetele. Ma uit la inelul lui, acela de la mare de se invartea. Mi`l da din deget pe degetul meu. „Ce`i al meu e si al tau”. Si ramane la mine. Frumos. Zambim periodic si scurt. Ne intindem pe pat. E atata liniste…stim amandoi. Se zbat dorinte in noi. Am vrea sa fim o singura persoana. Dar e imposibil. Stim amandoi asta. Ne pierdem in amintiri. Radem, ne intristam. Stam din ce in ce mai aproape, ca doi magneti vii. Ne uitam unul la altul. Eu cu ochii plansi, rosii. „Esti obosit?”…”Da, toata chestia asta ma oboseste…”. Ne atingem genunchii. „Aaa, nu mai ai loc” ii zic razand. „Pai vino mai aproape…sa nu cazi din pat”. Stam din ce in ce mai lipiti, aproape…tremur! Ii pun mana pe piept. Bate cu o mie de batai pe minut. E iubire intre noi. Bate si inima mea, de aia tremur. Perfect. „Uite daca asa ar fi fost totul intre noi…calm, impacati”. Zambeste la ce ii zic. Apoi trist, de departeaza. Ne foim. Ajungem sa ne jucam cu mainile si sa le imbratisam reciproc. El se gandeste la noi. Ma iubeste. Il iubesc. Oprim timpul in loc pentru noi doar. Ajungem imbratisati. Cu capul pe mine. „Copilasul meu”…”Fetita mea”. Copii. „Daca ne impacam, daca imi spui acum ca vrei sa fim impreuna, nu mai plec din tara. Numai spune`mi, ca nu am nici un motiv sa raman aici in afara de tine. Si e destul.” „Mi`e frica si am obosit…nu as putea sa iti desenez alta cale pe care sa o urmezi. Nu am cum sa te tin aici…” Lacrimi. Apoi capul meu asezat pe pieptul lui. Stam asa mult timp. Ne mirosim si mirosim a noi. Perfect. Trece timpul. Ne uitam la ceas, ne mangaiem. Tremuram ca si cum ar fi prima oara cand ne vedem. Ne stim ca apartinem unul altuia. Ne atingem obrajii. De dor murim si mor si ei. Ne strangem strans. Rade. Se joaca cu mine si nu vrea sa ma sarute. Ma asez peste el. Rade. Tot nu ma lasa sa il sarut. Imi ating buzele incet de urechea lui, cobor pe gat, urc pe obraz, apoi pe frunte. Il pup pe nas. Acum e acum. Buzele mele contra buzelor lui, fata in fata. Nu respira nici unul. Ne bufneste rasul. Suntem fericiti. Desi e un ramas-bun lung, un adio. Ne copleseste dorul si ne sarutam ca si cum urma sa murim imediat. Sarutul lui e magic. Tremuram amandoi. Ma tine strans in brate. Ii sarut burtica. Chicoteste. Mana lui imi atinge spatele gol, pe sub bluza. Plang. Se uita la mine si ii zic: „Macar o data, as vrea sa ma alinti, sa imi stergi lacrimile, sa ma saruti  si sa imi spui ca nu ai vrut sa imi faci rau niciodata!” …Si imi sterge obrajii cu buricul moale al degetelor albe, e trist, inima ii plange, iar ochii ii sunt doar moi. N`a plans niciodata. Ma saruta si imi spune ca nu a vrut sa imi faca rau si ca nu imi va face. Ma alina. Ma saruta iar. Se insereaza. Ma ridic si plec pe hol. Suntem doi tristi fericiti. Nu pot sa deschid usa sa plec si nici el nu vrea asta. Mergem pe balcon, unde ne jucam cand eram impreuna si era vara. Stelele stralucesc azi puternic. Probabil plang si ele ca inca o poveste se incheie fara final fericit, unde cavalerul trece mari si tari, iar zana ramane pierduta intr-o padure ascunsa. Ii spun sa`si aleaga o stea:). Dar el arata spre mine. „Nu am nevoie de alta stea”. O clipa, realizez ca niciodata nu a fost atat de ranit si de sensibil si de deschis. Cel mai rau e ca e prea tarziu. E perfect totul. Ma intorc sa plec. „Ramas bun, ai grija de tine” imi spune…Ne sarutam. Ii soptesc la ureche „te iubesc”, cu sensul cel mai pur dintr`un copil care iubeste prima oara cu atata forta. El ma ia in brate. Doare despartirea.

Anunțuri

10 gânduri despre “hush hush, darling…

  1. 🙂 🙂 asa mi-a venit …sa mai zambesc o data …e asa frumos…aproape ca m-ai facut sa plang,imi place mult cum ai scris,natural si ca o copila:) fain …

  2. Stii ce vad acum? Vad un suflet pierdut printre norii unui crepuscul rosiatic impletit cu undele unei ape linistite; doi ochi negri umezi si un zambet senin. Un suflet care se bucura de acea durere pe care o pastreaza de atatia ani. Frumos articolul. 🙂

    1. mersi, petite enfant. ce am scris e originalul unui sfarsit de poveste. 🙂 si asta ar trebui sa facem cu totii, sa ne bucuram de ce am trait si sa nu incercam sa ne ridicam impotriva trecutului, impotriva zilei de ieri. sau de acum cativa ani. ci sa zambim.

  3. Ma gandeam acum ce profunda erai tu la 17 ani..Scriai asa..simplu, fara cuvinte mari, dar cuvintele astea sincere ajung cel mai usor la inima. Chiar daca mi-ai zis povestea, mai mult sau mai putin, tot m-ai emotionat la maxim.
    Oricum, e de apreciat ca ai avut puterea sa zici „nu” chiar daca va iubeati, pentru ca stiai ca nu iti va fi atat de bine pe cat meriti. Dar..un final oricum e trist, indiferent de circumstante.
    Iti repet ce m-ai sfatuit si tu pe mine: ia partea frumoasa, ramai cu amintirile placute si arunca paginile cu ce te-a facut sa suferi.
    Prima iubire..nu se uita, nu? 🙂

  4. un articol foarte interesant,mai putin durerile de ochi de la serpii de litere, ca nu vrei tu sa desparti in paragrafe.Mi a placut…

    si apropo mi am gasit si eu timp sa mai indrug ceva la mine in ograda…

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s