Sa vorbim despre superficialitate?

Buna idee.

Saturday morning the sun is high so I can underline
All of my hopes to get out from my tears
So I, I can brighten

Will be sunshine in me
I’m living a life inside a broken life
Will be sunshine in me
I’m living a life inside a blinding life

Everyday morning I can play with the sun but I see you again
I wanna forget all your lies so I can go ahead, so I am

I can’t stand off it
I’m turning around the same thoughts behind
I can’t stand off it
I’m turning around the same thoughts behind
x repeat

Nu ma doare inima, nu ma doare capul, nu ma doare nimic. Nu ma doare si ma macina asta, ca nu doare nimic. Doar nervii ii pot simti, doar frustrarile, doar inima care se zbate cand universul meu mic se izbeste de un abis de nesimtire si prostie, ca imi pierd sentimentul de confort si de liniste, imi pierd cuibul. Ceea ce ma surprinde constant in ultima vreme primavaratica este ca sunt rabdatoare, ca 10% ma simt cu capul pe umeri, cum ar fi dorit tata, si nu respir a egoista. Nu fur, nu doresc nimic, doar astept sa vina de la sine lucrurile. Unele lucruri, ma refer, nu vorbesc de facultate sau de cariera sau lucruri materiale. Cand sunt nervoasa, trista, fara dorinta de a explica, de a imi explica, tac. Tacerea poate fi un raspuns? Sau e o dovada de lasitate? Sau e un refuz de a consuma cuvinte si stari si de a repeta clisee? Sau tacerea e o rabdare de a dizolva dezechilibrul. Tacerea imi e mie raspuns si altora suspans. Desi e doar o mutenie, pentru a calma, a atenua orice posibila urma de durere, de resurse. Mi-e refugiu si reverie.

De ce am in titlu superficialitate? Pentru ca am fost intrebata daca vreau sa vorbesc despre asta. Da, probabil se leaga de ce vreau eu sa scriu aici. Superficialitate poate fi cand forma se plimba alene, cu un fond care nu se crapa usor, dar e sustinut de goliciune. Daca nu simt nici o durere, nici un ochi incalzit, nici un gol in stomac, doar o tacere calmanta, cu zambetul pe buze, cu o forma la fel ca pana acum, pot fi considerata superficiala?

M-am plans pe pamant rece, reavan totusi, la umbra a doi visini taiati de cativa ani, in aerul proaspat al satului. Nu am avut nici un motiv concret, poate mi-am eliberat o dorinta superficiala de a imi iesi lucrurile cum speram, sub pretexte stupide si cu irosiri de energii. Nu stiu cat a meritat, dar am plans in hohote, incercand sa simt ce se petrece inauntrul meu. Nu mi-am mai auzit inima batand…de ceva timp. Ma simteam singura, chiar singura, desi nu aveam de ce. Exclusa, nu mai eram eu, de parca mi s-ar fi schimbat infatisarea, sensul. Cum sa imi pierd sensul, cum sa mi se confunde sensul ?! Nu, macar nu ma confundati…

M-am inmuiat mult, totusi, pentru ca ceva-ceva tot se zbate in mine, e de parca doar as avea o viziune a ceea ce as simti, nici macar o emotie, nimic, doar o presimtire. Da, nu o simtire, ci o PREsimtire a unui alt destin fata de cel pe care mi-l doream de mica. Mi-a trecut prin cap nevoia de familie, de unitate, de liniste, de viitor asigurat, de responsabilitati. Nu inteleg de ce, insa. E de parca sunt nerabdatoare sa simt dragoste, sa o dau, sa o revars, sa o rutinizez. Oricat mi-as dori, ceva ma opreste, proabil eu singura. Nu pot controla totul, nu imi pot controla universul pe deplin, e normal.

Gol. Goala. Goliciune. Dezgolire. Superficialitate.

Si cel mai interesant este ca, dupa atata goliciune, atata forma turnata peste, atata calmitate si acceptare a rabdarii mele, a lipsei durerii, sunt relativ impacata cu asta. Sunt impacata cu ideea ca fluctuez intre copil si femeie, intre principii si exceptii, intre dragoste si parteneriat, intre prieteni noi si vechi. Probabil singurul gand care m-ar distruge ar fi sa stiu ca pot esua unde cred ca pot domina, in spatiul sufletului meu si a celor care tin la mine. Si de aceea, tac, rabd si imi inchid ochii sa adorm…

Vise repetate ale goliciunii mele. Nu e placut sa te vezi dezgolit in oglinda absurda nocturna. In zborul superficial si inconstient al gandurilor. Pentru ca visele nu sunt reale, sunt recipiente goale pentru ganduri inexistente.

Anunțuri

6 gânduri despre “Sa vorbim despre superficialitate?

  1. E ciudat.. E a treia oara intr-un timp de vreo trei-patru saptamani in care intru si citesc ce scrii si ma regasesc foarte mult.. Poate suna ciudat…
    Cu vreo 15-20 de minute inainte sa intru pe blogul tau terminasem de scris cateva lucruri care ma poarta pe mine pe multe…plaiuri, ceruri, lumi. Apoi ajung sa citesc ce ai scris tu si parca totusi eu am scris! Scrii minunat. M-as bucura asa mult sa am darul acesta al tau,de a scrie.. A fost o perioada in care chiar credeam ca il am, deoarece dupa ce terminam de scris sufletul imi era mai usor.. Acum si daca as scrie si as sterge incontinuu tot greu ar fi. Multumesc pentru cuvintele din acest post. Foarte frumos.

    1. Iti multumesc, Tiara (stiu de tine asa, de ceva ani, de pe la Alexa) :). Ma bucur si totusi, nu ma bucur ca simti cam aceleasi feelinguri ca aici. Nu suna ciudat, asta si vreau, sa se poata recunoaste oricine macar intr-un cuvant aici. Cat despre dar, nu stiu daca e chiar dar, e un mod de a exista, in partea de dezvoltare a Eului, ca asa, oricine poate sa scrie. Intotdeauna e greu sa scrii, de aici si farmecul. Scrie, scurge-ti gandurile pe hartie 🙂

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s