catre tine.

E o zi alba. Te vad cum stai al meu, cuminte,
in irisii verzi si moi.
Privirea-ti curge navalnic in necuvinte
de dor.
Si inca auzim niste ecouri vechi.
Iti amintesti?
…de parca triste veacuri de dureri se-ascund
intr-o clipire de aducere-aminte.
Atunci,
cand ne-am lasat in urma, negandu-ne,
ca intr-un cavou deschis, cu doua morminte.
Nu s-au mai golit,
de cand ai plans stropi negri roditori,
de cand glasul bland, chemandu-te, mi-a amortit.
Nu ai cum sa afli, tinandu-ma tacut in brate,
cum am murit.
Nu am cum sa rostesc descantecul slab ce te-adormise.
Pentru ca esti mai viu ca ieri,
pentru ca
ma trezisem din patul de zenit.
Te vad iubind, fara regret, nefericirea fiintei tale.
Devii in preajma mea.
O veche impacare, cu prospetimea unui vis
si inimi de jaratic.
Insufletindu-ti gandirea rece cu un sarut varatic.
Esti racoare de vara, prefericita racoare,
preafericita vara…

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s