Cu sau fara idealuri, la inceput de drum?

Pe masură ce citeam un mic articol de opinie pe thechronicle, o adiere nostalgică de amintiri mi-a bruiat concentrarea nocturnă și amețită și umezeala echilibrată a ochilor verzi. Imaginile lente de pe vremea cînd maă plimbam, de fiecare dată prin redacția Dilemei, cu din ce în ce mai multe emoții cuibărite în piept, adunate din mici frustrări infantile. Frustrarea că îmi rămînea gura cusută, că mă nimeream în pană de cuvinte, că mă rezumam la tăcere și zîmbete tîmpe de fiecare dată cînd personajele dilematice și dragi îți construiau trasee în jurul meu. Eu tacută, la imensa masă de lemn – fină…tînjind după ziare și cuvinte mirosind a cerneală, după gânduri, idei și sclipiri umane – eu minunîndu-mă de împlinirea dilematicilor, de calm, de zîmbete, de mișcările lente și armonioase. În spațiul redacției, e alt sens. Stimabilii…Își aprindea calculat pipa, ca un gest pur, venit de la sine, schimbînd între pufăituri cîte o replică umoristică menită să te supună la o scurtă meditare, un zîmbet cald, uman, atît de uman și prețios; în alt scaun imens în care mă simțeam mereu mică, stimabila care corecta în cele mai mici detalii cuvintele, să nu care cumva să fi rîs cineva de ele, le înfofolea, le desena cerculețe, piciorușe, codițe, mai punea spații între ele să nu se certe, crea familii, idei care să sune impecabil de armonios atunci cînd vor fi citite; la ședinta, cu o voce caldă, stimabilul stimabil certa idei și impunea respect cuvintelor, temelor, oamenilor, cu o blîndețe fascinantă și ușor, dar doar ușor, intimidantă.

Pînă m-am legat la ochi și m-am speriat de orbire, de energia copilului zburdalnic. Ce orbire, ce copil?…Păi…

Idealuri. Cuvinte mari, care niciodată nu trebuie (să fie) lipsite de sens. Refuz să cred că au mai rămas atât de puțini oameni cu un ideal. Încerc să le dau o prezumție de nevinovăție pînă la final celor care își îngroapă idealurile crude și susțin cu sufletu-mi învolburat de pasiune pe cei care îndrăznesc să vadă stele căzătoare în loc de avioane. Nu sunt nebuni…ar fi mai nebuni să vadă avioane.Idealurile sunt niște copii zburdalnici care te lasă fără suflu cînd îi urmărești, dar nu poți să nu îi urmărești, cît timp sunt născuți din spiritul tău. Un om nu e nimic fără ideal, adică e doar un ”om”, nu își mai primește articolul hotărît. Un om devine nimic atunci cînd își reneagă idealurile și le vinde ieftin pe sforile aspre ale sistemului să îl susțină.

Idealurile sunt calea de scăpare din prea multe zgîrciuri și oase putrezite, din guri rele și piei tari, o scăpare din ochiul dracului, dintr-un pămînt sterp, poluat, spre o corolă de frunze sufocate de oxigen. Din atîtea planuri în care trebuie să disimulăm și să existăm aici, înainte de a ajunge îngeri luminoși sau întunecați, ne dedicăm unui plan cu sufletul, cel care contează cel mai mult – o împlinire spirituală mai bogată ca urmărirea perpetuă a idealului, o fericire mai profundă ca cea a dragostei față de oameni concretizată în atîtea colțuri stănesciene din creații dedicate umanității, un sens al vieții și al morții sau un punct de reper dumnezeiesc cum este Idealul, nu știu să existe, cel puțin în umila mea credință. O lumină pe pămînt, fără de care am fi pierduți în umbre și pietre reci – un ideal ghidează puterea inimaginabilă a omului de a crea și de a exista. Idealurile sunt credința în Dumnezeu, un mesaj subliminal la un moment imprecis. Au fost create odată cu noi, din noi, sunt o pecete personală care ne fură gîndurile cele mai pure. Fără un ideal, somnul e un coșmar repetitiv, gustul dispare, melodia își pierde muzicalitatea, imaginile se derulează fără sens, cuvintele își pierd glasul și dragostea își pierde inima. Iar cu un ideal, un zîmbet se multiplică, genele flutură a viață, brațele își regăsesc perechea. Pur și simplu. Un ideal ar trebui să fie reflexul prin care ne îndreptăm pașii, prin care strângem o mână, prin care pătăm cu sânge negru foi și povestim universul.

Idealul e cel care te macină noaptea să scrii, de exemplu, cînd cuvintele și ideile scrise sunt inspirația și expirația ta interioară.

Cînd suntem fragezi, ne alegem un vis, o portiță spre lumea mare care ne așteaptă nerăbdătoare, spre bine, spre rău…Simțurile sunt primele „mâini” care nasc copiii zburdalnici să iasă la lumină, legați fiind la ochi cu momentele …să le zic sacre sau profane?… ale vieții, pe care TOȚI le trăim și trebuie să le trăim ca să nu fim exilati departe de unici și tipici, departe de noi, de oameni. Simțul artei, simțul detaliului, simțul emoției, simțul creării, simțul tăcerii, simțul tremurului lăuntric, simțul gustului de frumos.

Putem să ne urmăm simțurile, fără să mai suferim că suntem orbi. Putem să ne amintim mereu că suntem orbi și să ne deplângem starea în picături sărate turnate pe rănile provocate de izbiri, de disperare, de găurile negre ale hăului negândirii. Alegem. Alegem cu sau fără idealuri? În anii cei mai tumultoși și mai haotici în care trebuie să alegem odată! Ce alegem…cu sau fără idealuri, la un început de drum?

Idealul meu e fragil, rupt în cuvinte și non-culoare neagră. Clasic, diafan, cu gust amărui. E din oameni, e pentru oameni. E un copil zburdalnic pe care ma chinui cu drag să îl urmăresc cum zambește timid. Mă sperii adeseori. E teama infantilă că, poate, nu îl voi ține de mână la timpul potrivit.

Anunțuri

3 gânduri despre “Cu sau fara idealuri, la inceput de drum?

  1. „Fără un ideal, somnul e un coșmar repetitiv, gustul dispare, melodia își pierde muzicalitatea, imaginile se derulează fără sens, cuvintele își pierd glasul și dragostea își pierde inima. Iar cu un ideal, un zîmbet se multiplică, genele flutură a viață, brațele își regăsesc perechea. Pur și simplu.” – Priceless!!!

  2. pot sa te mai fac sa blush încă o dată? m-am îndragostit de modul in care scrii. de mult n-am mai gasit un blog care sa ma cucereasca asa repede. esti cam in top 3 in ceea ce ma priveste.
    ce pot sa zic? umila mea apreciere si „neexperta” mea opinie iţi zice bravo! de fapt mai bine zis, thanks. ii las pe cei mai experimentati şi mai copti in acest domniu sa-ti spună bravo! si sa vina cu aprecieri pertinente. eu doar ma bucur ca întâmplarea a facut să-ţi găsesc blogul.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s