drisha e un defect, o bulă, o căpușă

Eu sunt un soi de om mai…defectuos. Ma gândesc că m-am născut cu o doagă lipsă încă din burta maică-mii, mi-au oferit prea multă dragoste și s-au lipit de mine tare, încât acum mă simt un produs cu defect. Nu mă pot limita la mine. Nu mă pot iubi doar pe mine. Parcă sunt o bulă de săpun care ți se sparge în cap și-ți împrăștii tot parfumul și agenții de curățare pe fața ta iubită. Te amețesc puțin. Nu te las în pace.

Și uneori, devin o căpușă care se prinde tare de corpul tău, un alt iubit, mă înfig bine-bine, îți sunt alături zi și noapte, până te saturi să îți sug căldura și ideile și mă rupi, lăsându-mă schiloadă, pe ciment. Aruncă-mă în lanul de cereale sau de maci, să mă hrănesc cu pământ moale și roditor și să cresc în culoare. Apoi mă ofilesc în mâna altuia, de unde îmi iau tandrețea.

Și alteori, pentru că sunt într-un haos total, mă regăsesc în brațele lui. Nu mă îmbrățișează, mă aruncă în colțurile nopții, în patul meu gol. Mă sună la 3:00, mă regăsesc în brațele lui. Mă exploatează cu drag, sunt un pansament emoțional, un urs de pluș adorabil!

Astfel, sunt o persoană singură căreia îi lipsește o doagă de auto-suficiență, cred că se numește. Și doaga aceea o duce pe Drisha asta din om în om, din emoție veche în emoție nouă. O face pe Andreea un defect fără imperfecțiuni, o bulă de săpun, o căpușă schiloadă, un spic de grâu sau un fir de mac care sângerează, un adorabil urs de pluș. Care primește și oferă fiecăruia din voi. Vă urăsc, voi deveni o nebună.

Anunțuri

4 gânduri despre “drisha e un defect, o bulă, o căpușă

  1. Nu te cunosc si poate ca e mai bine asa. Cert e ca cu cat privesti un om mai indeaproape cu atat ti se pare mai urat, asta daca-ti traiesti viata gandind-o. Toti oamenii sunt frumosi daca-i privesti de la departare. Si tu esti un om care simte frumos, care gandeste frumos…

    1. …Multumesc. E un punct de vedere interesant, cu privitul oamenilor. Viata nu merita gandita, ci traita, asa e. Toti oamenii raman frumosi si cand ii privesti de aproape, pentru ca toate imperfectiunile devin perfecte si asta vad doar cei care si gandesc. Singuratatea e o intalnire cu sinele, ne permite sa gandim, sa ne educam, cred eu. „Lectia despre cub”, Nichita Stanescu – recomandare 🙂

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s