O nimfă nebună si un cerber întărâtat

Cică era odată, nu c-ar fi fost vreodată, o nimfă nebună, un Cerber căpățînos și cîteva sirene mînjite de răzbunare. Și stătea nimfa pe o creangă de cireș japonez, meditînd la dragoste. Da, dragostea din toate colțurile ei, dar mai ales la dragostea tristă. Mîngîia petalele și le descînta cu sîngele ei virgin pe care-l picura pe ele. Cînd zîmbea nimfa, și florile pîlpîiau reflexia ei. Era dimineață, roua de pe crîngurile obrajilor i se adunau în oceanul din față.

Brusc, neantul de la picioarele sale înflorite se clătină și izvorîră trei figuri demonice: una întunecată, cu doi jaiși îndrăgostiți în loc de ochi și o limbă moale strecurată între o gură sărată de lacrimi; a doua figură, parșivă de fel, cu ochi de motan în călduri și o coamă falnică, puternic îmbălsămată în sirop de struguri; a treia figură era glacială – ochi albaștri și reci, urechi șlefuite în smaralde și un bot sîngeriu, mirosind a carne de fecioară. Cele trei căpățîni se împreunau într-un trup dur, scund și cu oase care trosneau la mișcările celor patru labe poleite de cenușa  pămîntului. Creatura masculină, vădit întărîtată, începu să scuture copacul.

Virgina nimfă își închidea petalele ca la tremurul unei astenii așteptate de veacuri.

–         De ce-mi  lingi cu nesaț rădăcinile tălpilor?

–         Parfumul  tristeții tale îl pot mirosi din abisul întunericului, șopti prima figură dulce și profund.

–         Mi-e o poftă necontrolată de a păși pe apele privirii tale, de a încîlci surîsul tău nebun în blana mea, de a sorbi tot siropul  dulce care-ți curge domol  pe Poarta de Jad, de a te călca sub labe cu totul, amenința a doua figură sălbatic și pasional.

–         Eu doar termin povestea…mîrîi a treia căpățînă într-un  mod mecanic și comun.

Ca sub o poruncă divină, nimfa își încolăci crengile sub sîni, își așeză florile în părul de spumă oceanică și se piti la marginea neantului care o despărțea de creatura întărîtată de plăcere. Știa ce își dorea destinul din inimile sale. Creatura se mișca voluptos să adulmece dorințele ei, cît mai aproape de margine. O înțelesese. Siropul dulce se prelingea în aer, trăgînd nimfa care-și schimba emoțiile în piele aburindă, sînge și curiozitate, înspre neant. În aceeași armonie de timp, corpul puternic al Cerberului se aruncă și el.

În căderea liberă spre zi și noapte, spre infern ceresc, jaișii neînțeleși îi alintau privirea speriată a nimfei, în timp ce limba îi gusta sînii roditori. Geamătul scurt, orgasmic, al dezvirginării nu mai putea opri siropul să nu juiseze pe labele creaturii. Porniră într-o baie, fără gravitație, în stropii plăcerii ce picurau din falusul vibrant al primei figuri. Respirația nimfei care intrase în ritmul foșnetului de păduri îi înnabuși gura creaturii, sărutată și pătată irecuperabil cu pecetea iubirii ce nu există, iar figura tristă rămase suspendată, cu jaișii rostogolindu-se pe pieptul ei aromat, spre frumosul trist. Înainte de a orgasma pe pereții neantului, nimfa se zgîriase pe coastele crîngurilor – a doua figură îi rupse crengile cu fierbințeala felină și o poseda sălbatic, în timp ce ea se zvîrcolea încă de dragul amorului nostalgic ce-l pierduse, dar iubea să trăiască această plăcere sublimă, murdară. Siropul ei izbi și mai frenetic, amestecîndu-se cu siropul lui clocotit ce începu să ardă pielea creață de plăcere și durere. Se revărsau valurile oceanului din ochii ei din ce în ce mai mult în gura lui, iar el orgasma și orgasma la nesfîrșit cu un rînjet machiavelic de satisfacție perfidă. O călcase între labe cu totul, mustind a struguri, sex și gust sărat, încît el înnebunise de-a binelea. Înainte ca nimfa să se atingă de marginea celuilalt capăt de neant, a treia figură, calmă, cândva după ce luase o gură de cireșe, o sfîșiase  dintr-o mușcătură mecanică, lipsită de sentiment, lăsând în urmă o privire speriată de fostă virgină. Amorul era infiltrat pretutindeni acum – în gâze, fete, flori, băieți.

Povestea se termină în păturile pămîntii de la marginea unui ocean redevenit calm, cu pielea nimfei rodind oameni și oameni, la celălalt capăt al lumii – artiști și egoiști, timizi și prefăcuți, cuminți și profunzi, hedoniști și prostituate, moraliști și bețivi, câte puțin din Ea și El. Atît mai rămăsese din esența nimfei posedate; de cele mai puține ori, însă, răsăreau niște creaturi alb-rozii, cu nuri rotunzi și sfîrcuri ca florile de cireș. Ochii le picurau jais pe obrajii sîngerii, iar părul se strîngea în coame spumoase, acide, mirosind a struguri copți. Buzele lor cîntau esența nimfei cu o voce profund excitată încât toate falusurile se măreau pe măsura ridicării valurilor în care și-ar fi înmuiat răzbunătoarele sirene Porțile de Jad. Ca urmare a unei povești cu final previzibil trist, răzbunarea mirificelor sirene ucidea bărbățiile grăbite care se culcau sub sânii lor, în amintirea latentă a unui amor natural. Și din când în când, mai adie o astenie, se mai rup crengi de copac, se mai enervează oceanul și mai râd dragele ființe îndrăgostite.

Anunțuri

5 gânduri despre “O nimfă nebună si un cerber întărâtat

  1. ….n-am mai comentat de mult la tine pe blog, cu toate ca citesc fiecare insemnare noua, deci trebuie sa zic ceva interesant. Ia spune-mi ce iei tu se fumeaza sau este injectabil?

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s