A greși e omenește, a arunca primul cu piatra e românește.

M-am legat și de tema Dilemei ”A greși e românește”. Am citit articolul lui Mircea Vasilescu, cât și comentariile și…

Analizând în general atâtea comentarii, atât online, cât și în realitate, spuse de oameni despre oameni, mai ales de români despre români, mă conving din ce în ce mai mult că răutatea se propagă cu o viteză astronomică. E contagioasă. E ușor să te legi de oamenii pe care i-ai cunoscut parțial și în diferite momente ale vremii, care sunt supuși greșelilor, la fel ca oricare dintre noi. E ușor să jignești cu o greață în cuvinte și să tragi concluzii pe care le consideri, sincer, doar tu și alți frustrați, credibile și incontestabile. A ajuns să fie românește să arunci cu piatra primul, fără să ai habar de ce faci și tu de fapt. Îți place să denigrezi, să cobori oamenii la un nivel mediocru pentru că nu poți susține o argumentare simplă, care să nu facă atac la persoană. Pentru că nu ai argumente, ai injecții și injurii. Ești ofensiv și te legi de aspecte cu mult mai neimportante decât ideea de ansamblu. Detaliile sunt importante dacă pot construi esența a ceva. Altfel, rămân doar anexe – detașabile. Te enervezi când ți se răspunde la răutate cu un răspuns inteligent, simplu și onest. Tu nu vezi imaginea, nu o admiri, nu o analizezi, ci spui că pânza putea fi mai de bună calitate și culorile nu se mai poartă. Sau motivele picturii erau folosite doar de falși artiști.

Mi s-a întâmplat să fiu catalogată de un profesor drept evazivă. În sensul că eu, la rândul meu, nu pot cataloga, nu pot trage concluzii clare și nu pot judeca la rece oamenii. De ce nu pot caracteriza o persoană-model? De ce găsesc substraturi și motive, de ce nu iau faptele și atât, când se spune ”fapte, nu vorbe” ? Și vorbele contează, dacă sunt sincere, chit că nu au puterea de a ajunge fapte. Vorbele descriu emoțiile, în oamenii care încearcă să fie puri. Încearcă. Încercarea este de admirat.

Pentru că eu nu pot crede în oameni pur răi. Și am cunoscut, cunosc și voi cunoaște persoane care îmi vor face rău din plăcere, din răzbunare, din prostie, din iubire, dar până acum nu urăsc pe nimeni și nici nu cred că o voi face. Oricât m-aș convinge de răutatea unora, de trăsăturile negative vizavi de alții, de aruncarea cu piatra, găsesc substratul, profunzimea săracilor triști sau încerc, cel puțin, să caut cauzele, ca apoi să analizez și de ce. Un soi de ”documentare” a trăirilor oamenilor. De ce își schimbă cineva poziția vizavi de un lucru, de ce alege lucruri diferite în perioade diferite de timp? De ce ieri erai optimist, astăzi nihilist? De ce erai pasionat de istorie și astăzi ești pasionat de tehnologia viitorului? De ce te schimbi?

Pentru că nu o singură acțiune te definește, nu o faptă. Te definește ansamblul de idei, crezul tău personal, felul de a comunica – călătoria la care te-ai înhămat de când începi să înțelegi lumea. Restul sunt greșeli sau fapte bune. O persoană care a făcut totul bine, în afară de un singur lucru, este judecată pentru acel lucru și condamnată la o etichetă care nu se mai șterge. Și da, românilor le este ușor să judece, să obiectivizeze orice, uitând de caracterul celui judecat, de realizările sale, de dorința de a scăpa de etichetă. Nici o șansă. Românii sunt triști. Oamenii pot să se înveselească. Ieși din carapacea disperării și trăiește toate emoțiile. Nu alerga, plimbă-te. Nu țipa, nu critica, ci vorbește, comunică, învață. Folosește-ți educația, nu ciorna de comportament de cartier. Sau diminuează griul care se perindă pe retină. Acceptă greșelile și nu le lăsa să îți consume viața.

Oamenii au frumosul în ei, oricât ar încerca să îl urâțească cu o imagine arogantă, infatuată, plină de sine, practică, necredincioasă etc. Frumosul rămâne acolo, trist, dar există. Alții îi simt parfumul și rămân în preajmă, chiar dacă se aruncă cu pietre în ei. De aia te iubesc și pe tine, ființă răutăcioasă, pentru că ai motive sau pentru că nu ai. Pentru că văd dincolo sau trăiesc cu iluzia incredibil de plăcută și de odihnitoare că pot pătrunde în sinele tău nealterat de imagine. Odată și odată, te vei îndrăgosti de tine și de cei din jur și vei renaște. Și voi fi acolo. Dacă nu voi începe să mă urăsc.

Anunțuri

2 gânduri despre “A greși e omenește, a arunca primul cu piatra e românește.

  1. 😐 . stii cum ziceam altadata. iar imi citesti gandurile si mi le scrii:))?
    stii ce mi se pare mai aiurea? ca am intalnit 2 cazuri de critici rautaciose la adresa realizarilor unor persoane. si-o sa-ti dau 2 exemple: 1. o colega de la drept care e si la istoria artelor. a scris un articol despre o lucrare de-a unui profesor. tipa e extraordinar de desteapta. si se trezise unul sa critice ca il pupa in fund pe prof si chestii din astea care nu aveau niciun temei avand in vedere ca am citit articolul respectiv, o stiu si pe ea si cunosc bine si genul de oameni care se ocupa cu pupaturi si ea sigur nu apartine acestei categorii.
    2. critica la un articol care era despre fosta sefa de promotie de la liceu care a ajuns sa predea romana la Cambridge. dar aici mai bine te lamuresti tu ( http://www.ziaruldebacau.ro/ziarul/2008/07/18/sabina-ciofu-fenomenul-bacauan-care-a-uimit-cambridge-ul.html )

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s