singurătate dragă

Pielea-mi are un gust sărat în întuneric,
cînd prin vene îmi scurg ochii de lacrimi.
Glasul îmi tace, mut,
și pleoapele-mi orbesc privirea
și zîmbetul mi-e pierdut în ochii tăi, captiv,
și sufletul mi-e descusut.

Te țin de mînă, deși patul mi-e gol,
și mă-nvelești cu liniște și clipe moarte..
îmi ierți patimi, dar zgîndărești visele
s-ajungi în amintiri frumoase, nepetrecute.
și îmi închizi pleoapele cu un suflu rece.
îmi ești Singurătate.

Și-adorm în zbucium nostalgic, nocturn,
și-mi furi exuberanța pe care o simt
brusc, cand îmi revăd zîmbetul furat
cum înverzește în ochii tăi ca mușchiul pe copac.

Vezi prin mine și, c-o secundă înainte să te fi avut,
mă sufoci cu depresia ta încîntătoare
de suflet copleșitor.

Mă trezesc raze portocalii încâlcite-n bucle,
mă prefac că te uit și zîmbesc și rîd,
iar tîrziu, îți amintești de mine.
Mă îmbrățișezi fără să fii, dar rămâi urme pe piele,
ca eu să-ți plîng cuvinte nespuse vreodată:

preaplin de viață, ți-e teamă să te reverși
lumii. Nu știi că nu vei seca niciodată ?
pentru că sufletul tău e al Universului
etern.
Și-L simt, Singurătate cu ochi verzi.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s