și te cunosc de-o viață netrăită, iubite..?

Nu vreau să te cunosc în Cișmigiu, lîngă niște pietre reci. Aș vrea mai mult să nu te cunosc în Grădina Botanică, lîngă apă, eu stînd pe bordură, sub copaci, ca să-mi zâmbești de pe alee ca și cum ne știm de-o viață imaginată, iar timpul să danseze lent, pierdută fiind în spațiu. Blocați timp de 5 secunde reale sau o eternitate, cum ar spune romanticii. Printre florile de mac de pe umerii mei, te plimbi haotic și inoportun de plăcut, cutezător, dar fără să-mi fi rupt vreo petală. Fiecare frică și urmă de curaj tresar electric la atingerea buzelor tale mari, moi, străine de realitatea mea și totuși, atît de familiare de undeva din întuneric. Tu ești ce voi fi și eu îți sunt ce exiști. Îți aranjezi părul castaniu și răvășit, care îți mîngîie sprîncenele alene, și miroși a etern masculin. Tenul ți-e neras, iar ochii – de Adonis. Te plimbi prin parc, fără direcție, neinteresant. Îți place ciocolata și nu mesteci cu gura deschisă, știi că e un gest urît. Iar ambalajul îl arunci la coș, un obicei ”eco” social, cu care ești totalmente de acord.

Îți lași un tricou la mine, tricoul tău, tricoul meu. Vii pînă la scară doar ca să mă săruți de noapte bună, iar într-o zi normală de marți, mă suni și vii să dormi cu mine, doar atît. Te liniștesc. Mă cerți ca pe-un copil idiot cînd mai fumez cîte-o țigară, ca un defect ce ești și tu. Nu ai nevoie de mine, dar îți place să ai. Îți sunt energia de la răsărit, bucuria de la amiază, împlinirea domoală de apus și muza din zori. Îți place cînd mă uit la stele cu tine și ne purtăm pe valul cuvintelor infinite despre alte universuri paralele și vieți extraterestre. Îmi aduci flori într-o zi de joi, iarna. Eu te alint, tu mă alinți, iar energiile noastre încep să facă amor. Gura ta are gust de cireșe, iar părul tău – dulceața amăruie a pricomigdalelor. Glasul tău e trist ca vara englezească. Îți duc dorul, mă eviți și mă ții de mînă oriunde-ai fi. Nu-mi dai drumul cînd îți dau eu drumul și viceversa. Ești ca un duș rece seara și ca o baie fierbinte ziua. Te joci cu mine în cel mai serios mod și te urăsc cînd ești așa cum visez că ești, o creatură drăgălașă bipolară sau multipolară, mai bine zis. Ești rece ca o veste rea, apoi virezi la 180 de grade spre cel mai apropiat vulcan ca un nebun.

Tu mă construiești și m[ deconstruiești cu fiecare gest făcut de tine. Amabil și surprinzător. Îmi pregătești un mic-dejun la pat, iar seara mă suni să țipi la mine furios de dor. Ei bine, cu mine te-ai pricopsit. Mă cert și eu cu tine degeaba, apari în ușă respirînd greoi și mă trîntești de perete. Mă copleșești cu sărutări ca să-mi închizi gura – e un moment în care vorbesc prea mult. Mă ții de părul creț pe care adormi mereu ca un copil fericit și profiți de mine, în cel mai imperfect mod. Mă iubeai de cînd nu m-ai cunoscut și nu o recunoști, dar o emani. Îmi săruți fruntea și ochii nostalgici, eu îi sărut palmele ce-mi adăpostesc zîmbetele. Ne continuăm unul altuia frazele și rîdem ca proștii, apoi cazi în depresii și mă iei la braț cu tine în lungul zbor. Împreună. Vrei să îmi spui ceva, dar te oprește o melodie matinală, strălucitoare. Muzica aceea o aud mereu când adorm spre realitate – de aceea, nu pot să-ți strig cu tot sufletul, te iubesc, fără frică. Pentru că nu ne-am cunoscut niciodată și totuși, trăim de-un vis împreună. E noapte, trezește-mă!

Anunțuri

Un gând despre “și te cunosc de-o viață netrăită, iubite..?

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s