Rebound a la mér

Tot prin august – luna decisivă în care îți aranjezi planurile din cămara toamnei – am mers la mare, fără prieteni. M-am alăturat unui grup de oameni veseli și cu aceleași pasiuni ca ale mele – muzică, licori magice și grai – și am pornit la drum pentru o săptămînă de recuperare totală, fără gînduri negre și speranțe inutile. R. oricum nu îmi mai dăduse niciun semn, o lăsasem baltă de tot, chiar și cu discuțiile noastre pseudofilosofice pe seama vieții și cruzimii existenței omului pe pămîntul pe care îl denigrează cu fiecare pas. Rușine, nouă! Uhm, revenind.

Acceptînd că ”nothing lasts forever” sau cel puțin prefăcîndu-mă că asta gîndesc și că am avut o revelație pozitivă care m-a făcut un om mai puternic, m-am aruncat în brațele comunicării cu un tip foarte drăguț. Prea drăguț ca fire. Atît de drăguț, încît nu știam că există așa ceva. B. a fost, cred, tipul cel mai în vîrstă cu care am avut o relație, dar și cel mai necopt dintre toți, asta urmînd să o aflu după ce ne-am despărțit trei luni mai tîrziu. Mergea și el la mare, de fapt cam el era liderul grupului. Vorbeam zi de zi, mă făcea să-mi iau și gîndul de la ăla de mă făcuse să sufăr și să cred mai tare în depresii. Îmi plăcea atît  de mult cum vorbea și cum părea, încît deja avea emoții și mă gîndeam cum să-l cuceresc și să-i descopăr EU potențialul. În decursul unei săptămîni de plajă, mare, soare, înot, petreceri și mult alcool în corp, ne-am distrat cum nu am pățit-o niciodată: de la strigat după polițiști în miez de noapte și dansat pe hiturile românești tipice plajei din Ro, de la caterinci moldovenești și curaj de bețiv, de la sexică pe silențios cu oameni în cameră dormind la filmat pozne și mers goi prin apartament, noi am făcut tot! Ne serveam micul dejun cu cîte o bere, continuam cu un frappe delicios pe plajă și ceva gogoși, apoi ne relaxam cu alte beri, ca spre seară să  degustăm cu mare poftă, o tărie miraculoasă.

La plecare, am fost tare tristă. B. se purtase extraordinar cu mine, nu mă sufoca, mă făcea să rîd, mă curta din umbră. Ce ne facem, ce ne facem? Cum să încercăm o relație la distanță? Eu una, după o relație de aproape 4 ani la distanță, nu aveam niciun chef de așa ceva, deși aveam ceva mai multă încredere de data asta. Dacă el era cel ce m-ar fi făcut fericită?

Ne-am luat rămas-bun, eu am plecat spre draga mea Capitală, el spre orășelul liniștit de la 500 km distanță. Dar lucrurile n-au rămas deloc așa. Și în niciun caz nu era ceea ce îmi imaginam eu…

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s