„Detachment” or double-thinking

„Si niciodata nu m-am simtit in acelasi timp atat de detasat de mine si totusi atat de prezent in lume” – Albert Camus

Am vazut, in sfarsit, filmul „Detachment”, cu Adrien Brody in rolul principal. Ciudat, nu a parut un simplu film, ci mai mult o stare de existenta, ca si cum ai privi prin vizor, fragmente din lumea normala, banala, in care traim si nu constientizam ce se petrece, de fapt, sub fiecare gest, atingere, privire, tacere. E un cumul de trairi. Si de mult nu am mai privit spre realitate si dincolo de zidurile cotidiene, superficiale si zgariate de non-sensuri. De mult nu am mai privit in perspectiva. Timpul ne-a pus lanturi stranse de gat, greoaie, iar ochii ni s-au impaienjenit de atata nepasare. Am inceput de mult sa uitam de ce se petrece in jurul nostru, dar mai ales, uitam de ce se intampla in noi. Nu ne mai imaginam, nu ne mai gandim dincolo de aparente si fleacurile care ne incarca trairile cu depresii, reprimari, impasuri si delasari. Ne delasam de noi. Ne-am detasat atat de mult de ce e cu adevarat pur, revelator si emotional, incat ne ducem jumatatile de veac ca niste sclavi obositi, ingreunati de stressul murdar al muncii, grijilor materiale si egoismului. Nu ne mai pasa de noi, de ceea ce bate subtil in fiecare celula inca vie.

Dubla gandire, o calitate de a crede minciunile si de a le recunoaste, totodata, ca pe niste neadevaruri. O mare provocare psihologica, o aventura pe marile tulburi ale vicleniei umane… ce sa zic, unii ar spune ca ai fi perfid sa gandesti astfel, altii ar spune ca esti un castigator. Eu as spune ca e mai mult de atat, daca privesti dincolo de cuvinte.

Ne-am detasat de ce e mai frumos, cu rasplata unei existente sugrumate de material. De lupta pentru supravietuire. Cinicii ar spune ca asta e viata si restul de boemii, fragmente stilistice si exprimari nefericite sau patetice sunt cancan-uri, prostii ale prostilor ce nu stiu sa castige. Ma intreb, ce sa castigam? Un bonus la salariu, un care-pe-care, o imagine de statuie frumos etalata in vitrinele cenusii ale orasului? Probabil  ca da, probabil ca nu, Suntem liberi sa alegem ce credem de cuviinta, dar ar fi pacat sa pierdem in favoarea unor scopuri ireale, superficiale si anoste.

Mie mi-e tare dor de mine, de filmul de dupa cortine, de sensibilitatea unor gesturi minore, de caldura oamenilor si de imaginatia scrisa in carti. Pot doar sa sper ca nu voi pierde si eu in fata a „ce trebuie” sa fac pentru a supravietui unei vieti lipsite de vieti, pana la urma. Detasarea nu inseamna delasare, ci libertatea de a fi. Deocamdata.

 

Anunțuri

2 gânduri despre “„Detachment” or double-thinking

  1. imi pun si eu in ultima vreme aceleasi intrebari. in viteza in care m-am avantat parca simt ca ma pierd de mine si incep sa le dau dreptate celor care spun ca maturizarea e o mare capcana. credeam ca eu n-am sa cad in ea, dar…

  2. Nici „nematurizarea” nu aduce pacea lăuntrică atât de necesară, dar îți induce o legitimă stare de consecvență a gândirii… și o perspectivă ludică asupra existenței. 🙂

    Am vrut să scriu o constatare, cu gândul de a lăsa un pandant al mesajului anterior…Propria-mi introspecție a dat însă alt rezultat…

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s