Îmi placi

Sufletul îţi zîmbeşte de fiecare dată cînd îmi spui cît sunt de frumoasă. Cu ochii încărcaţi de gene şi strălucire de dimineaţă, îmi vorbeşti fără cuvinte. Deşi cuvintele îmi sunt viaţă şi viaţă îmi devii. Eşti Cuvîntul meu nerostit, nedezvăluit lumii. Dorm cu tine un univers nou cu fiecare noapte mută, iar degetele tale îmi sunt plapumă cu bine. Arzi cu energie electrizantă, încît amorţesc şi mă supun atingerilor tale fine. În aşternuturi, devenim umbre călătoare, diafane, sub foşnetul căpruilor tăi întunecaţi. Ca un copac, îmi îmbraci frunzele fragede şi sînii se adăpostesc sub pieptul tău, precum nişte perle în scoică. Fără duritate. Buzele tale îmi cîntă balade erotice. Le aud şi-n vis. Şi-mi tresar fiinţa tristă sub notele tale armonios conturate. Ador să-ţi văd chipul răvăşit, să-ţi gust pleoapele şi nasul şi obrajii şi pomeţii firavi. Barba ta e jucăuşă, îmi cheamă atingerile. Eşti dragul meu şi-n fiecare dimineaţă somnoroasă, trezită în braţele tale obsedate de mişcarile mele nocturne, îmi dau seama cît mă împlineşti. Pentru că respiraţia mea se contopeşte în respiraţia ta şi inima mea bate în inima ta. Ţi-aş dărui totul, negreşit, cu toate greşelile posibile. Şi tu m-ai ierta, şi eu ţi-am iertat cruzimea de copil imatur. Noroc că eşti copil cît pentru amîndoi. Şi te iubesc pentru plapuma trasă peste mine cu grija inconştientă din visare, pentru rîsul nebun cu care îmi îmbraci spiritul şi cu greul sentimentelor apăsătoare şi dulci care ne ghemuiesc în realitate. Îmi placi. Pentru că eşti atît de pentru mine, încît, iarăşi, iubitele mele cuvinte stau pe repeat şi îmi spun secretul care mă omoară de fiecare dată în fiecare lume visată-n doi. Nu exişti. Pentru că te iubesc, nu exişti pe nicăieri, atît de nebună sunt şi atît de multă nebunie te divinizeză de cînd te ştiu. Şi nu pot să-mi iert şi nu pot să te iert, pentru că nu exişti nicidecum.