resemnarea e cea mai mare durere

pentru că ştii că nu scapi de ea. e ca un virus latent capabil să erupă în iertare la fiecare zgîndărit, făcîndu-te extrem de conştient de puterea lui. cînd durerea se transformă în linişte şi resemnare, eşti cu totul damnat. nu te mai simţi furios, nervos, trist, nu mai plîngi la fiecare melodie, nu mai aduci aminte, nu mai strigi din toate corzile sufletului tău că suferi. nu. durerea ca resemnare e de termen lung şi te învaţă o lecţie cît o mie de teorii – că de data asta, ai iubit, ai simţit. că de data asta, ierţi fără cuget. bine, de cele mai multe ori ierţi în sinea ta, pentru că în exterior, folia subţire de protecţie arde la orice minge pasată în terenul tău. da… cînd durerea se transformă în resemnare, atunci să te sperii. atunci să ştii că şansele de a fugi de singurătate se anulează. te împaci, pur şi simplu, cu speranţa îndoliată că poate. poate. pînă te macini de tot. e cea mai grea povară, pentru că ţi s-a furat sufletul în întuneric.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s