vis de ploaie duminicala

lovers_by_spokojnysen

Demonii sunt legati de noi de la prima stea cazatoare. De la primul pas in afara liniei. De la prima intrebare care-ti rasare in minte si de la primul sarut. Se hranesc cu haos, dezamagire si frica si latra la tine de fiecare data cand ii zgarii cu cate un zambet, un crush, un cuvant frumos. Cu timpul, insa, ii controlezi. Ii tii in lesa si-i mangai cu lumina si rabdare, chiar daca iesi zgariat de fiecare data cand te intorci din sufletul tau pictat cu nuante inchise si deschise – depinde de cata lumina lasi sa intre si de cat intuneric lasi sa iasa. E un contrast al armoniei, sursa de inspiratie pentru marile povesti de dragoste si marile razboaie. Insa intotdeauna sa-i mangai, sa nu-i renegi. Demonii sunt cei care-ti ofera echilibrul perfect al imperfectiunii, singura dovada a frumosului din oameni. Demonii iti tin de cald cand evadezi din tine, dar hraneste-i cu grija. Nu uita sa-i hranesti cu un sarut dimineata, cu o incurajare prieteneasca, cu o pasiune supraomeneasca, cu rabdarea de dupa nebunie, cu pacea de dupa furtuna. Si ureaza-le noapte buna cu emotie. Orice emotie e pura. Ca si nebunia de-a iubi necontrolat.

Mi-as dori sa dansezi cu mine. Da, tu, cel cu demonii muti. Ai mei sunt surzi. Cu demonii inchisi intr-o cusca mult prea apasatoare chiar si pentru tine. Danseaza, danseaza cu mine. Mi-as dori sa ii lasi si pe ei sa danseze cu ai mei. Fara cuvinte, doar gest cu gest, buza pe buza, oglindire in abisul tau de culoarea zorilor innorate la malul marii si piele arsa pe piele cruda. Da, mi-a dat seama ca ochii tai nu au culoare. Pentru ca sunt o zare pierduta si totusi, mereu acolo. Si calatoria pana la tine e permanent o cautare si-o regasire de sine, totodata. E siguranta din pustiu, daca are sens oarecum, ca sunt eu cu universul, prinsi in privirea ta.

Poate mi-ar placea sa ma trezesti dimineata, cand ploua, si sa-mi faci culcusul in balcon, pe-o patura moale. Sa ma dezbraci si sa ma duci in carca pana acolo, tu cu zambetul tau pur, eu cu nasul rece si buzele uscate. Sa-mi aprinzi o tigara si sa nu zici nimic, doar sa te asezi langa mine, la fel de gol. Sa nu ma certi. Sa iti placa si intunericul, in momentele lui.  Si cand picura pe langa noi, pe langa geam, privind printre copacii inverziti care-i canta ploii o balada, sa ma iei de mana. Stii ca zambesc trist, dar zambesc. Imi iei tigara, mi-a imbibat visele in ameteala destul cat sa le las iar. Urasti fumul, insa ai facut deja pasul spre mine, cu curaj, fara teama, fara lupta. Ne predam si ne imbratisam ca nebunii din lumea lor si creaturile frumoase din universul nostru. We`re mad, but we`re magic! Zicea Bukowski ceva… Si esti tu cu mine, eu cu tine, singuri ai nimanui, impreuna pentru noi. Departe si-aproape, incrustat in stern si dezradacinat de lume, doi. Pentru ca demonii nostri se alinta si se zgarie unul pe altul. Scaldati in lumina.

Si m-am trezit. Si motanul isi frecase boticul de buzele mele uscate. E liniste in casa. Si nu am nicio tigara…

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s