defragmentare de sine

Hai sa vorbim despre defragmentare. E un cuvant care mie, personal, imi place mult. Probabil printre miile de cuvinte-cheie care orbiteaza in jurul norului meu de iluzii, este unul special, care descarca fulgere mute, adeseori. Printre rauri de zambete de toate soiurile, in afara de cele false. Cele false nu exista. Probabil de aceea si-mi aleg afluenti ascunsi, strecurati printre stanci necunoscute de oameni. Sau prea putin cunoscute de oameni. Si ajungem la oameni. Cei pe care-I iubesc atat de mult, care stiu sa-si scalde rufele murdare in ape prea limpezi. Ah, dar ce nebun n-ar scalda in ape limpezi, care fac cu ochiul oricarui suflet deschis? Spalare de pacate, in primul rand, trebuie spalate in apele cele mai transparente, nu? Si eu fac asta. De mult nu mai am apele limpezi.

Si ajungeam la oameni. Probabil undeva, in natura noastra, nu dorim si refuzam cu patos sa ne schimbam, oricat de bine ne-ar prinde o doza de realitate. Pentru ca atunci cand limitezi sufletele, risti o avalansa de sentimente si de emotii aburinde, care se macinau unele pe altele, in incercarea de a fi potolite. Ni se cere adeseori sa fim potoliti, sa urmam liniile drepte si anoste existentiale. Ca sa fim prinsi in cercuri restranse. Dar cand iubesti, te rupi in cercuri din ce in ce mai mici, pana ramai singur. Sau defragmentat. Pur si simplu, franturi de linii curbate, care se prind ca niste molecule de alte si alte franturi. Unii sunt facuti sa fie franturi, altii sunt facuti sa fie cercuri cuceritoare. Si singura dilema este ce alegi sa fii sau ce ti-e dat sa fii. Confortul vine cand alegi cercul. Unitate. Siguranta. Comoditate,. Teama. Fericire trecatoare. E sublim de frumos sa fii cerc. Dar natura isi cere drepturile… si frumusetea vine din predare lina. Ca pe apele lacurilor. Cand te predai naturii tale, e firesc totul, oricat de defragmentat ai fi. Sa fii franturi de cercuri prinse in cercurile sufletelor altora e fericirea inconstienta pe care greu o accepti. Ca o poezie trista prinsa-n note muzicale incantatoare, pe care-o refuzi prima oara. Pentru ca stii ca te trezeste la Tine. La viata. Viata nu e numai sirop, prieteni multi si petreceri pline  de zambete tripante si imbratisari tandre, simple. Mnu. Viata e sa te regasesti si sa-ti urmezi visele. Pe locuri, fiti gata… si chiar de nu esti gata, ca asa te prinde de obicei, cu garda jos, tu va trebui sa tii pasul cu tine. Insuti. Indreapta-te spre oameni, spre oameni diferiti. Spre frumos. Spre trist. Spre driade si nimfe ale dualitatilor din tine, din mine, din ei. Indreapta-te spre abstractul creatiei si spre simtamintele cele mai puternice. Alea de te fac sa pendulezi intre nebunie si luciditate, intre dragoste si furie, intre imaginatie si depresii puerile.

Oricat de dor mi-ar fi de confortul zilelor de toamna. Oricat de dor mi-ar fi sa ma las imprejmuita de limite confortabile. Oricat mi-ar fi dor de timpul petrecut impreuna, liber de orice prejudecati. Oricat as iubi trecutul atat de frumos cum n-a fost pana acum, e timpul, timpul predarii sinelui. Timpul defragmentarii in oameni, pentru ca ce e mai frumos decat putinta de a trai in sufletul altora? Cum bine citeam in Dilema: singura valoare omoneasca e de a trai in sufletul altora. Iar gandirea si nefericirea… gandirea si nefericirea sunt inseparabile.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s