https://www.facebook.com/larazankoulphotography

Numele lui

https://www.facebook.com/larazankoulphotography
https://www.facebook.com/larazankoulphotography

Timpul se-adevereşte, devine tot mai mult o farsă. Pesemne că se joacă cu mine, cu tine, cu toţi nefericiţii care cred în destin şi-n frumuseţea unui happy-end cu 1% şanse de realizare. Timpul e un perpetuu ghimpe-n coastele minţii, pentru că înţeapă, tot înţeapă cu fiecare coincidenţă mută, dar care în sinea ei face implozie de întrebări fără răspuns şi de durere fără pansamente.

Cert e că e ca-n comedia aia în care-ţi fuţi palme în frunte ca un idiot luat prin surprinde de vicleniile hazardului.

Sunt bântuită de un nume. Dau de el să vreau, să nu vreau: pe sticlele de Cola, pe plăcuţele memoriale de pe clădirile boeme ale Bucureştiului, la braţul prietenelor mele, în amintirile părinţilor mei care voiau să port acelaşi nume şi chiar şi-n visele de ieri şi de aseară. Numelui acestuia îi ştiu, de fapt toate numele: numele bun, numele crud, numele ascuns, numele ruşinat, numele care nu se vrea alintat, numele în italic de sub titlurile de poeme despre femei, numele regatului său spaniol din visele de dimineaţă cu piraţi, căruia îi eram fidelă până la moarte şi după. Mă amuză şi mă înnebuneşte teribil. My head is a terrible place to be pentru că gândurile mele sunt autiste şi suferă de sindromul ADHD. Nu stau locului o clipă, devin uneori schizofrenice şi o iau razna, râzându-mi în somn, ca nişte artiste obscure. Am gânduri văduvite de companie caldă şi mă trimit în locurile cele mai sumbre şi mai ilare ale curiozităţii şi ale hazardului.

L-au strigat pe nume şi numele a coborât pe scările de la metrou, cu câteva secunde după ce emoţiile mi-au transpirat îmbrăţişate în inimă şi-n palme. Nu coborî, nu coborî, tremur, mă agit. Uite-l! Un nume la care m-am gândit şi a apărut senin în faţa ochilor mei, la ora nepotrivită şi neobişnuită.

Există coincidenţe sau destin? Nume predestinat, altminteri…

Că aş crede în oricare dintre ele, numai să găsesc o explicaţie care să trateze nebunia minţii mele şi slăbiciunea inimii curioase.

M-am liniştit, căutând cu coada ochiului literele de la început, cursive şi fermecătoare, sau pe cele de final, mereu surprinzătoare. Nu le-am găsit şi am aşteptat. Timpul trece jucându-se şi el cu luminile subteranului, apoi pe peron, fără să-l bage nimeni în seamă, în afară de mine.

Brusc, coincidenţele mă urmează la fiecare pas şi-mi definesc umbre agăţătoare, care să mă ţină înfipte în gaura neagră a „ce-ar fi fost dacă?“. Nu le suport, dar le îmbrăţişez, ca zebra resemnată în timp ce leii muşcă din stomacul ei, pe măsură ce speranţa îmi dă ghes să mă arunc în prăpastia ei.

Prin geam, numele s-a inflitrat direct în irişii mei, apoi în gât, apoi în coşul pieptului care zburda de dor. Mă priveşte direct şi mă previne zâmbind. Pleacă mai departe, nu înainte de-a-şi lăsa literele şi-n obiectele pe care le port mereu cu mine, ca un reminder previzibil. Ştiam că va face asta. E un nume banal în fond, ba chiar un nume de sfânt care, oglindit pe chipul meu, are şapte feţe de demoni.

O pecete magică pe suflet, rezonând cu inexistenţa timpului în mine, timpul meu scurt şi temător. Se scurge cu viteza iubirii fricoase de coincidenţe, atât timp cât fiinţa mea anonimă şi nesemnată, îi ştie toate numele. Îi vreau numele să mă devoreze odată, cu totul. Unde sunt leii, unde sunt când prea multă iubire îmi îneacă pântecul?

 

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s