Jucăm dactilografie

Începutul meu nu are continuare

Şi al tău nu are viitor

Fără mine

 

Toate cuvintele pe care le citesc cu sufletul îmbătrânit

Nu au muzicalitatea posibilităţilor universului tău

De-a mă citi

Te ghicesc într-un viitor paralel

Şi nu-mi dau seama unde

Dar simt

Cum pulsezi viaţa în mine, în fiecare noapte neagră,

Nu e neagră, e doar adormită de beţiile de tine,

Şi sângele-mi parcă dansează pe şuviţele tale pământii

Şi simt cum îmi creşte carnea la loc

Mereu întineresc

Sum greutatea viselor tale din visele mele

Mi-am amuţit orice emoţie cu gândul că,

Ştii, nu mă simt o cutie de pandoră,

Ci o moleculă

Care nu şi-a găsit echilibrul

Şi îşi pierde inspiraţia de fiecare dată când se gândeşte

La tine

Un harap alb învechit, cândva uitat,

Dar mereu amintit de toate conexiunile trupului meu

Şi mai ales,

De tatuajele nescrise pe care le-ai profeţit în carnea mea

Ştii,

Pielea mea nu va mai fi la fel

Fără atingerile aburilor emanaţi de pielea ta

Nenăscută,

Ce mă fac,

Sunt doar o oază stearpă

Care nu promite nimic, nimănui,

Doar sie însăşi,

O iluzie care macină din toate fantasmele sale

Care dansează fără muzică,

Când muzica o dă

Respiraţia ta

Şi iarăşi, cuvintele sunt prea sterpe, prea puţine, prea îngândurate,

Prea goale de cuvinte, ele însele

Mă cheamă realitatea şi eu nu îi ofer nicio căldură

Pentru că sonoritatea strigătelor tale n-au nicio valenţă

În palpabil,

Doar în secundele din a cincea treaptă de somn,

În REM, atunci te întâlnesc

Şi atunci mi se fragmentează oasele în cartilagiile tale

Şi durerea mi se transformă-n dragoste

Şi e un cuvânt prea greu şi prea trecut de viaţă

Şi totuşi, atunci trăiesc un mit

Şi îl ştii, dar dacă-l numim, se transformă-n orgie

Alţii nu ştiu,

Dar când te aflu,

Nu există formă, nu există litere, doar guri deschise

Şi suflete îmbălsămate de necunoscut,

De sărutările necunoscute greutăţii de-a fi

Şi, din fericire, e prima oară,

Mereu e prima oară,

Mereu te visez aceeaşi căldură fără definiţie

Mereu tu,

Ochii iti transpiră prin palmele mele reci,

Nasul îţi abundă în mirosuri vegetale,

Iarba îţi creşte pe piele şi mi-e teamă,

mi-e teamă să te ating, să nu te plouă

cu dorinţele străvechi

nu te înţeleg şi asta

e cea mai mare dragoste

pe care ţi-o ofer

sub greutatea greutăţilor mele de sisif.

Degeaba dactilografiez tot ce-mi spui

Fără să-mi spui

Eşti tu

Un tu necunoscut, şi totuşi,

Totul.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s