e groaznic să nu poți împărtăși frumosul

Scriu şi rescriu aceleaşi sentimente apăsătoare de aproape zece ani încoace. Tot aud că trebuie să scrii zilnic, despre orice, oricând, ca să fii un scriitor, așa cum intuiești că ești sau că vei fi. Treaba cu exercițiul, însă, e al naibii de greu. Când știi că este atât de posibil să scrii niște prostii sau, poate, că nu găsești cuvintele potrivite pentru atâtea emoții învolburate toate de-a valma în tine, cum naiba să mai știi cu ce să începi? De doi ani încoace, mi-e gândul la povești. Să scriu povești, să le redau într-o formă perfectă, mulată pe visele și imaginația nocturnă, pentru că sunt atât de bogate. Însă când nu ai cuvintele la tine, când nu ai cum să transpui emoțiile într-un limbaj, rămâi cu un blocaj sufocant, iar imaginile se risipesc cu tot cu abundența de culori, personaje și povești. Mă gândesc de multe ori, probabil ca orice scriitor wanna be la început de drum, că nu am talentul necesar, că nu sunt o scriitoare sau cel puțin nu una bună, cum ne proiectăm. Mi s-a spus că nu există definiții pentru artiști, dar în niciun caz nu am cum fi o artistă, cum, recunosc, mi-am dorit de când eram copil teribil. Mă știu, mă am, un om de rând care speră și care trăiește involuntar prin dorințele și reușitele celor din preajmă. Doar sa absorb, nu să transform, o frustrare de căpătâi pentru omul de vizavi.

 Aseară, am avut unul din cele mai vivide vise până-n prezent, expus sărăcăcios mai jos.

Eram la Brașov, mă mutasem acolo pentru un salariu de 1500 lei, nici nu știu pentru ce job, știu doar că Brașovul era un tărâm suprarealist, opulent, plin de poteci infinite de pietre umede de ape de izvor, pline de mușchi înverziți ca după ploi de vară, iar cât puteai cuprinde cu privirea, în planuri apropiate erau zeci de cascade cristaline, dealuri verzi și crude, prăpastii fascinante și fără fund, poduri de lemn umed și sfori groase. Mergeam pe podurile acestea și săream ca într-un joc virtual de copii de pe o treaptă pe alta, coboram și urcam pe scări și urmăream micimea de oameni care lucrau pământurile atât de roditoare, ca-ntr-un trip psihedelic. Stâncile erau și ele cotropite de ape firave, iar eu eram mută la un asemenea eden. Vară-mea îmi spusese că prețul acestei frumuseți era scump, ca-n basme, fecioare și resurse date la schimb unor giganți, doi la număr. Unul slab și înalt, unul pitic și gras. Nu le mai știu numele, nu mai țin minte discuțiile, știu doar că oamenii scăpau cu viață atunci când acești giganți se trezeau – când miroseau ceva străin în lumea lor, turiștii etc. – doar dacă se ascundeau la umbră, stăteau ascunși sau coborau privirea când giganții se uitau în ochii lor. Lucru de neînțeles pentru mine, venită din realitate în irealitate. Nu concepeam așa ceva, așa că m-am trezit “mirosită” de ei. Se cutremura pământul când pășeau pe câmpii, printre munți, și se înmulțeau mușchii și lichenii pe  fiecare pas al lor. Nu aveam ce pierde, decât o viață și-așa inutilă. Vară-mea striga la mine să mă ascund. Am riscat. M-am uitat în ochii gigantului înalt și slab, o frumusețe de bărbat, ce-i drept, care a răscolit lumina și-a îndreptat-o spre mine. Eram descoperită, stăteam cu ochii ațintiți spre ochii lui de abanos, spre bărbia lui ascuțită, așteptând să îmi explice cum stă treaba înainte să mă înfulece sau să mă omoare. A rămas absorbit de curajul meu infantil și m-a luat în pumn. Și-a deschis palma și, pe măsură ce se uita la mine și mă uitam la el, cu drag și curiozitate, se micșora și eu mă măream. Am ajuns la același nivel și a început să îmi mângâie abdomenul. Totul în jur era atât de fertil, în continuă înverzire și înflorire, și-a udat palmele într-o cascadă și mi-am înmuiat și eu tălpile într-o cascadă, și ne-am atins tandru și lent, ca și cum coseam povești, întruna, lăsând un val de bine și de plăcere pură să ne inunde. Eram predați unul altuia, oamenii nu se mai temeau, giganții nu se mai înfuriau, se plămădea o dragoste născătoare de lumi asemenea acesteia, dar în noi. Deveneam una cu natura, eram lipiți unul de altul. Dacă dragoste nu e, facem! Și totul era bine când m-am trezit.

Cum aș putea să redau divinul intrinsec visului, cu un vocabular la fel de prețios? E groaznic să nu poți împărtăși frumosul.

Între timp, îmi plâng de milă cu un job care mă debusolează pe zi ce trece, deși nu e nimic grav, ci doar sistemul de vină, trecerea anilor în același scaun, la același calculator, scriind lucruri cu totul neimportante. Schimbă-te, schimbă-l, e ușor să spui asta, când nu știi de unde să începi și unde să privești. Începi să privești în tine, în anii care au trecut, flash-uri ca înainte de o moarte iminentă, care se tot repetă la o cumpănă emoțională în viața reală. Căci recunosc, am păstrat același pattern de eșecuri personale, cu persoane diferite. Am ajuns la nivelul deja avansat și nici că aștept altă provocare. O pasivitate și o liniște apăsătoare îmi poartă pașii spre acasă și dincolo de acasă, un acasă pe care nu-l mai simt acasă, oricum. Da, am doar 25 de ani și mi-e frică de 26. Degeaba îmi repeți că e timp, mai târziu, mai târziu, ai tot timpul din lume, când fiecare clipă se simte ca o eternă așteptare. Cine nu cunoaște criza prezentului? Cu toții o trăim, mai toți o negăm până în 30 de ani. Lasă, că o sa fie bine după 30. Cine știe? E ușor de zis, greu de așteptat. E ca și cum ai spune că între timp poți să îți pui block pe sentimente și idei, ca să nu exiști decât fizic. Dar psihicul nu cunoaște noțiunea timpului, când ești fericit, trece pe lângă tine într-o secundă, când ești trist, nici nu mai trece, când ești într-o escapadă, pui pauză. Deja devine o poezie pe de rost pe care nu are sens să o mai împărtășești nici cu tine, o știi prea bine încât e încrustată pe frunte. Știi scenariul, știi părerile, știi argumentele, dar mai pui speranța la bătaie că totul se poate schimba într-o secundă. Și chiar se poate schimba, viața să ia altă direcție în clipa următoare. Dar când e clipa următoare pentru tine?

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s