mătăsurile bete de joi

Mi se desfac cusăturile cu fiecare gând la tine,

tremură pielea și arde în timp ce acele grele

Își fac de cap cu tivurile,

e ca o melodie lentă, unde jucăm roluri,

roluri grele, mai grele decât somnul,

ne ascundem după palme reci și albe

le vrem tremurânde, în sinea noastră sunt tremurânde,

zvâcnesc palpitațiile ca într-un strigăt mut.

Ca în povești, măștile sunt greu de dus,

suntem în genunchi, ne ascundem după lampioane

le dăm drumul în cer, dar de fapt luminile rămân

aprinse, și maioul e rupt,

pantalonii sunt descheiaţi,

lupte prea grele cu pereții albi, prea albi,

în jocuri de patru laturi,

și pereții cuferelor inimilor ne destramă-n două,

suntem anesteziați de călduri feline,

apoi ne reîntoarcem la muzică,

la lumini mici și grele,

iar muzica unor suflete bătrâne

care luptă, luptă, luptă

cu ele, e un război în doi unde nu există

șanse,

există

doar  trupuri istovite,

ne știi uniforma,

rece și umedă,

dornică de o căldură urâtă de vreme,

e uniforma rezistenței.

E un jeg care-și ivește capul peste margine,

ni-l formăm pe post de haine grele,

atâtea umbre câte sentimente,

atâtea falduri câte nebunii,

atâtea cute câte atingeri neatinse,

dar nimeni nu le știe, sunt grele și discrete,

alții le încurcă cu mătăsuri fără nume,

dar sunt doar materiale care îmbracă

suflete pereche.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s