Despre mine

Moldoveancă născută în 4 noiembrie ’89, în vremuri tulburi, cu mare preț pe cuvinte.  De mică „furam” de la tata Adevărul. Ziarul. Eram fascinată de rubrica de vreme,  nu întețegeam de ce se vorbește atât de mult de politică si nici ce era, îmi plăceau reportajele și râdeam la pozele alb-negru. De aia speram să ajung să ajung și eu acolo, să fiu un jurnalist foarte bun. De ajuns acolo, oarecum s-a întâmplat, puțin pe la Dilema Veche, mai mult pe la revista OK!, după cum s-au aliniat planetele. Sperăm la mai bine, la mai frumos, la mai departe, poate în țările nordice care mă cheamă și-n somn spre căminul meu de-acolo.

Îmi place să vorbesc mult şi să cunosc mult. Credeam că filosofez, dar asta presupune talent și înțelepciune. Cel mai mult mă definesc contradicțiile. Sunt cu capul în nori și cu picioarele în pământ, după cum e vorba. Sunt ca un câmp lexical: vise, dileme, paradoxuri, conflicte interioare, basme, dramă, joc, dragoste, oameni, egoism, procrastinare, muzică funk și de suflet, energie, râsu`plânsu`, scriitură, lectură, Saramago, zâmbet tâmp, pasiune, neastâmpăr. De cele mai multe ori, sunt fie goală, fie plină de toate acestea.

Pe cele de mai sus le scrisesem când eram mai mică şi rămân valabile, în forma cuvintelor acestora puerile.

Toleranța, compasiunea și egalitatea (cât și echitatea) pare că sunt vitale pentru a fi om frumos. Mai cred ca râsul, încăpățânarea și bunul simț sunt indispensabile dacă vrei să trăiești ca unul. Văd și mă îndrăgostesc întotdeauna de potențialul unui om. Și sunt conștientă că nu pot iubi o singură persoană, pentru că harta iubirii e formată din toți oamenii pe care îi întâlnesc. Iar în altă ordine de idei, pun punct adesea și o iau de la capăt. Cel mai mult sunt atrasă de câmpul singuratic al nesiguranţelor şi profunzimilor, în tenebrele mentale ale devianţelor psihologice şi spre luminiţele metafizice care licăresc în esenţa vieţii. Întunericul are nevoie de lumină pentru a exista, până la urmă. Iar conştiinţa ştie, dacă o laşi, să-şi găsească drumul printre provocări şi experienţe, spre alte şi alte universuri interioare.

Cât despre blog, deşi încerc acum (2016) să merg pe o nişă, l-am lăsat aşa cum e cu arhiva de postări trecute, de la cele tâmpite şi disperate, la  cele prea intime şi lirice. În general, aduc cât pot, ce pot și cum pot – când nu-mi revărs simţămintele-n versuri –  în fața ta experienţe personale, informații, introspecții cu şi despre dezvoltare personală, socială şi spirituală, și mai bine, să mă ajut şi să ajut pe cine pot să conştientizeze frumusețea vieţii din toate orizonturile – fizice, psihologice, existențiale, filosofice, artistice. În termeni şi mai simpli, scriu despre orice te face să trăieşti un pic mai autentic, mai sănătos, să te iubeşti mai mult şi involuntar să răsfrângi asta în tot ce faci şi în tot ce cunoşti.

 

Yours truly,

Drish

 

 

 

18 gânduri despre “Despre mine

  1. Hey…
    Am gasit un comment al tau pe un site de trance, la o melodie vocal: Lisa Miskovsky – Still Alive (Paul Van Dyk rmx) si m’a adus aici…
    Felicitari si te admir pentru blog si pentru proiectele tale.
    Take care.

  2. „Nu ştiu de ce, pentru că abia aşteptam să vin acasă. Mi-e bine, dar…nu ştiu ce are “dar”-ul ăsta cu mine. Mă face să fiu ba foarte veselă, ba seacă. Mă uitam în jur, numai iubire. Şi în mine este dragoste, doar că … a ales să nu o mai aştepte nimeni “acasă”, într-un “acasă” unde ceilalţi se aşteaptă unii pe alţii. Parcă sunt ruptă în bucăţele de oameni. Nu mai am persoana aceea stabilă care să mă aştepte cu drag, să îmi ştiu locul, limita. Sunt peste tot, sub formă de musafir. Sunt sărbători şi nu am niciun plan. Şi “acasă”-urile mele sunt mici şi împrăştiate. Unde e “acasă” al meu? Unde să mă refugiez ? Ce caut? Mă pierd cu zîmbetul pe buze printre oameni care se îmbracă în emoţiile mele profunde. Nu mă supăr. Dar unde e locul meu ? Şi teama cea mai controlată este să nu îmi pierd controlul. Nu mă mai controlează nimeni. Am făcut schimb cu ceilalţi, de stabilitate. Sunt instabilă, acum, cînd ceilalţi sunt stabili.”
    sunt momente cand…nu mai vrei nimic de la viata…cand iti dorsti sa mori…asha pur si simplu…sa dispari…sa nu mai stie nimeni de tine…corpul sa ti se trasforme in cenusa…si sa fii luat de vant…purtat de aripile lui…in noapte:(.
    altceva decat ca imi doresc sa pot si eu ca tine sa imi expune gandurile si sentimentele…fara frica…cred k iti e f bine…dupa ce incepi si iti pui gandurile pe foaie;)… te respect pt asta… multa sanatate si imi doresc sa iti gasesti locul tau,akolo unde te simti u fericita si „acasa”.

  3. „Visele noastre naruite nu le avem niciodata la voia intamplarii. Ele sunt intotdeauna o piesa dintr-un joc de puzzle mai mare, un capitol dintr-o poveste mai lunga :X”

  4. super tare blogul tau…am dat de el cautand un remix al lui Paul Van Dyk si n-am putut sa ma abtin sa ma uit putin prin el 😛 te superi daca iti dau add ? mi-ar face mare placere sa stau la un „chit-chat” cu tine 😛

  5. Foarte interesant blogul tau…
    Si apropo de comentariul tau cu revistele pentru femei de la mine de pe blog: unele posturi de pe blogul tau ar fi perfecte pentru o revista glossy, dar pentru una ca lumea, nu oricare…. (stii tu la ce ma refer 🙂 )

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s