hush hush, darling…
“You and me, We used to be together /Everyday together always/I can’t believe/ This could be the end/It looks as though you’re letting go/And if it’s real/Well I don’t want to know”
Cam asta e, de fapt, versiunea reala a fluturicilor. Regasita la o margine de caiet, aproape rupta. Ultima pagina a unei povesti. O pagina demna de scris, dar rara. Pentru ca unora le place sa isi bata joc si de ultima fila intoarsa. Am scris asta ca sa imi fac si mie o comparatie. Sau mai bine zis, sa pot observa cat de diferit se traiesc povestile.
20 octombrie. vineri 2006.
Cald afara. Plec de la scoala de la 12:00. Ma duc acasa, apoi la Roxana. Ma incurajeaza…”Plec la mama-soacra”. 14:00. Ajung, Vorbesc cu ea mai multe, imi iau ramas bun si urc la el. Deschide…intru. Ii arunc un “Buna, ce faci?” timid. “Pai ce sa fac, ca de obicei”. Ma intreaba, dupa ce ma asez pe pat, cuibul protejat in amintiri calde, ce melodie vreau sa puna. Ma ridic, ne uitam impreuna in calculator. “Oo, ai multe melodii noi. Si eu.” “Da, pai am luat multe, stii tu, multe!”. Liniste. Ma reasez pe pat sa vorbim. “Spune-mi ce reprosuri ai” ii zic. Read more













